FETIŢA CU CHIBRITURILE

FETIŢA CU CHIBRITURILE

 

Dramatizare după HANS CHRISTIAN ANDERSEN

Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului.

Decorul reprezintă o stradă într-un oraș. Mai multi trecători trec grăbiți pe trotuare. Printre ei se zărește o fetiță îmbrăcată sărăcăcios, desculță, care încearcă  să vândă cutiile de chibrituri din șorț. 

Povestitor 1:

    Era frig cumplit și se făcea noapte. Era noaptea de Anul Nou! Pe frigul și pe întunericul acesta, mergea pe stradă o fetiță săracă, desculță și cu capul gol. Avusese ea pantofi când plecase de-acasă, dar ce folos! Erau prea mari pentru dânsa; îi purtase mai întâi mama sa și, fiindcă erau așa de mari, fetița i-a pierdut când s-a grăbit să treacă strada. Și acum, săraca fetiță, mergea desculță și piciorușele ei erau vinete de frig.

Povestitor 2:

  Ducea într-un sorț vechi o mulțime de cutii de chibrituri și o cutie o ținea în mână. Toata ziua umblase așa și nu-i dăduse nimeni nici măcar un banuț. Și-acum era ostenită, flămândă și pe jumătate înghetată de frig.

Fetița cu chibriturile (către o doamnă care ține de mână un copil)

    –Vreți să cumpărați chibrituri, doamnă? Costă doar un ban cutia!

Doamna (răstit)

   -Nu, mulțumesc, nu am nevoie!

Copilul doamnei:

   -Haide, mamico, să cumpărăm și noi un chibrit. E atât de săracă! Și uite cum tremură de frig!

Doamna:

   -Nu e treaba noastră! Treaba noastră este să ne pregătim de sărbători! Hai, că e târziu!

Fetița cu chibriturile (către un domn care ține de mână un copil):

    –Vreți să cumpărați chibrituri, domnule? Costă doar un ban cutia!

Domnul (îmbrâncind-o):

   -Lasă-mă în pace! Nu am ce face cu chibriturile tale!

Copilul domnului:

    -Tată, haide să cumpărăm și noi o cutie. Fetița are nevoie de ajutorul nostru! 

Domnul:

    -S-o ajute altcineva! Noi ne grăbim să ajungem acasă!

Fetița cu chibriturile:

   -Nu așa ar trebui să se pregătească oamenii pentru sărbători. Toți aleargă după cadouri și după multe bunătăți și uită de cei necăjiți. Măcar acum ar trebui să fie mai buni, mai darnici, mai binevoitori, mai frumoși la suflet. Dacă fiecare om și-ar aduce aminte, măcar la vremea sărbătorilor, de puterea iubirii și  a milei, lumea noastră ar fi mult mai bună!

Povestitor 1:

   Fulgii cădeau și se prindeau de părul fetiței. Nu mai putea de oboseală și s-a așezat  între două case. Și-a strâns picioarele sub ea, dar tot frig îi era. Acasă nu îndrăznea să se ducă, fiindcă tatăl ei avea să o bată, căci nu vânduse nici o cutie de chibrituri. Dealtfel și acasă era frig. Pereții erau sparți și vântul  răzbătea înăuntru.

Povestitor 2:

    Mâinile îi erau aproape țepene de frig. Ce-ar fi să scoată un chibrit, să-l aprindă și să-și încălzească degetele? (fetița scapără un chibrit) Ce frumos ardea! Era o flacără caldă și limpede, ca o lumânărică. Și, deodată, fetiței i s-a părut că șade în fața unei sobe mari, în care era un foc zdravan. Și-a întins picioarele să și le încălzească.

Fetița cu chibriturile (întinde picioarele către sobă)

    –Ce bine este la căldură! Eu n-am avut niciodată parte de o sobă încinsă!

Soba:

 Picioruşele-ai intins
 Și te-aș încălzi îndată,
 Dar nu sunt adevarată,
 Sunt o sobă doar în vis.

(Dispare)

Povestitor 3:

    Dar flacăra se stinse, soba pieri…și fetița se trezi ținând între degete chibritul ars.

Povestitor 4:

    A mai aprins un chibrit și iar s-a făcut lumină. Zidul s-a făcut străveziu, ca un geam. Pe geam, fetița văzu o odaie cu masa pusă. În mijloc, pe o farfurie, era o coscogeamite gâscă friptă, din care ieșeau aburi.

Fetița cu chibriturile:

    -Ce masă bogată! Eu n-am avut niciodată parte de o bucată de friptură! Îmi e atât de foame!

 (Întinde mâinile după mâncare)

Povestitor 3:

    Gâsca a sărit din farfurie și s-a îndreptat chiar către fetiță. Dar, deodata, chibritul s-a stins și n-a mai rămas decât zidul gros și rece.

Gâsca:

Stiu că ești tare flămândă
Și te-aș sătura îndată,
Dar nu sunt adevărată,
Nu sunt gâsca aburindă.

(Dispare)

Povestitor 4:

    A mai aprins un chibrit. Și deodată s-a văzut stând lângă un pom de Crăciun. Era mai mare și mai frumos decât toți brazii pe care-i văzuse. Pe crengile verzi erau o mulțime de globulețe și de lumânări aprinse.

Fetița cu chibriturile:

   -Ce brad frumos! Eu n-am avut niciodată parte de un pom de Crăciun!

Bradul:

Mainile le-ai înălțat
Să atingi ramuri gătite
Cu podoabe aurite,
 Dar nu-s brad adevarat!

(Dispare)

Povestitor 1:

    Fetița a ridicat brațele în sus și chibritul s-a stins. Deodata, fetița a văzut că nu mai erau lumânari, erau stelele de  pe cer; una din ele a căzut, lăsând în urmă  o dâră de lumină.

Fetița cu chibriturile:

    -Acum moare cineva! Bunica, singura ființă de pe lume care m-a iubit și care acum e moartă, mi-a spus  odată: „Când cade o stea, se urcă un suflet la cer.”

Povestitor 2:

    Fetița a mai aprins un chibrit și flacăra a făcut lumină de jur împrejur și, în lumina strălucitoare, s-a ivit bunica, strălucind și ea, cu zâmbetul ei bun și blând.

Fetița cu chibriturile:

    -Bunicuță! Ia-mă, ia-mă cu tine!
Știu că ai să pleci și tu când se stinge chibritul, tot asa cum a plecat și soba cea caldă, și gâsca cea friptă, și pomul cel frumos!

Povestitor 3:

   Și repede a aprins și celelalte chibrituri care mai erau în cutie, fiindca voia s-o mai țină pe bunica sa, să nu plece. Și chibriturile au dat o lumină așa de mare, că se vedea mai bine decât ziua. Niciodată nu fusese mai frumoasă bunica. A luat-o în brațe pe fetiță și amândouă s-au înălțat în strălucire și bucurie și fetiței acum nu-i mai era frig, nici frică. Era în cer.

(Din spatele unei cortine apare bunicuța, însoțită de doi îngerași. care o iau cu ei pe fetiță.)

Povestitor 4:

   A doua zi dimineață, în ungherul dintre cele două case, fetița cu obrajii roșii și zâmbet pe buze zăcea moartă, degerată de frig, în cea din urmă noapte a anului. Lângă ea erau împrăștiate o mulțime de cutii de chibrituri, una din ele cu toate chibriturile arse.

Doamna:

    -O cunosc. Este fetița care vindea ieri chibrituri! Biata de ea, cred că a vrut să se încălzească!

Bunica:

    -Dacă măcar unul dintre oameni s-ar fi oferit să o ajute cu o haină, cu un bănuț,  cu mâncare sau măcar cu o vorbă bună, fetița nu ar fi murit! Acum e târziu. Fetița a ajuns în rai, lângă mine. Însă  oamenii care au întalnit-o, dar nu au ajutat-o, oare vor ajunge aici?

Povestitorii:

Oameni mari, şi voi, copii,
Când întălniţi uneori
Semeni fără bucurii,
Să nu fiţi nepăsători!
Dacă-aţi fii în locul lor,
Nu aţi cere ajutor?

                                                                      Cortina

Recomandare: Folosiți în loc de chibrituri lanterne mici.