POMUL
VIEȚII
S-a născut Ionuț al lui Vasile și al
Mariei.
-Ce fericire!
-De mult își doreau un prunc!
-Să mergem să-i alegem bradul de
naștere! zice tata Vasile!
-Să-i căutați cel mai falnic brad din
pădure! zice mama Maria.
Tata Vasile și moașa Stănica
au luat cu ei daruri și au mers în
pădure.
Au căutat mult până au găsit un brad
fără cusur:
nici prea tânar, nici prea bătrân,
cu tulpină dreaptă și sănătoasă,
cu cetina bogată,
fălos.
Întâi l-au împodobit cu toate speranțele
lor,
apoi i-au lăsat darurile:
apa sfințită, ca pruncul să fie curat ca
aceasta,
un bănuț de argint la rădăcină, ca
pruncul să fie bogat și sănătos.
L-au încins cu o fașă purtată de odor,
apoi amândoi au îngenunchiat
și i s-au rugat într-un glas bradului,
ca unui sfânt:
-Rogu-ne,
brad ție,
Să-l
primești pe Ionuț
Făt
să-ți fie
Rupt
din tine
Și
cât trăiești să-l ocrotești
De
toate cele rele!
Știu părinții că bradul le va da semne:
Dacă va creștea verde și viguros
Flăcăul o să fie sănătos;
Dacă
va avea câteva crenguțe uscate,
O boală e aproape.
De se va usca de tot,
O, nici nu vor să se gândească, nu va fi
bine deloc!
Ionuț s-a înfrățit cu bradul.
Când a crescut a aflat care e fratele
lui,
bradul lui de naștere,
și-i făcea plăcere să-l îmbrățișeze,
să-i guste mugurii, ca să prindă putere,
și să-l răsplătească cu darul iubirii.
Copilul Ionuț a devenit Ionel,
un brad de flăcău,
și a cunoscut-o pe Ana.
A mers cu toporul în pădure la
bradul său și i-a zis:
Frate
din pădure,
Am
venit la tine.
Nu
te speria
Că
nu te-oi tăia,
Câteva
crenguțe
Acasă
voi duce,
Frumos
le-oi găti
Cu
podoabe mii
Și
la nunta mea
Cu
drag le-oi juca!
A curățat bradul de câteva crenguțe,
le-a împodobit cu panglici, dulciuri și
clopoței
și le-a jucat la nuntă.
Bradul lui de naștere a devenit bradul lor de nuntă.
Știu mirii că bradul lor le va da semne:
Dacă se va păstra mult timp verde,
Iubirea dintre ei nu se va pierde.
Dacă repede se va usca,
Tot repede dragostea lor se va scutura.
Când Ion va fi aproape de liniștea cea
mare,
Chiar pe ultimul drum,
Bradul, fratele lui,
Îi va sta la căpătâi.
Crenguțe din bradul lui de naștere,
care a devenit
bradul lor de nuntă,
vor fi dezbrăcate de frunze
și împodobite cu lacrimi de dor,
cu colaci și cu lumânări aprinse.
Atunci Ion va avea bradul lui de pomană,
bradul lui de moarte,
cu rădăcina în naștere și vârful dincolo de
viață.
În pădure,
lângă pomul de naștere, de nuntă și de
înmormăntare al lui Ion
cineva, care cunoaște povestea, o să se
tânguie:
O,
brad frumos și credincios
De
ce ti-ai dat podoaba jos?
De
ce ți-s crengile uscate,
Și
tu călătorești spre moarte?
Pomul vieții,
lumina cu miros de cetină,
se va transforma și el într-un colind de
pace.
Când va fi să fie,
Sufletul omului și sufletul bradului,
vor călători împreună
spre un loc luminat,
într-un loc cu verdeață.
Când va fi să fie,
Nici bradul nu știe.
Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului.
Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu