Powered By Blogger

miercuri, 29 decembrie 2021

NINGE PESTE SATUL MEU



NINGE PESTE SATUL MEU 

Ninge peste satul meu iubit,
Îngerii din cer au plămădit
Aluat dintr-o făină fină,
Apă înghețată și lumină.

Printr-o sită deasă l-au cernut
Și pe satul meu l-au așternut.
Ninge din zăpada ăstui an,
Ninge văl de pace diafan. 

Ies copiii, mâinile-și întind,
Fulgii de gurițe îi ating,
-Doamne, Doamne, ce minuni ne dai,
Neaua asta are gust de rai!

Ninge peste satul meu frumos,
Ninge cu credință și folos,
Ninge cu colinde strămoșești,
Ninge chef de joacă și povești.

Ninge iar în satul meu cu dor,
Ninge alb, curat, ocrotitor,
Ninge ca un vis prietenos,
Ninge, Doamne, cât e de frumos!

Din cartea Avea bunica...

Reproducerea numai cu acordul autoarei