DE CRĂCIUN, ÎNTR-UN CĂTUN

DE CRĂCIUN, ÎNTR-UN CĂTUN

                                                   
                                                                                        dramatizare după Costache Ioanid

POVESTITOR:

Iată numai o-ntâmplare,

Petrecută-într-un cătun:

Într-o sfântă Duminică,

Foarte-aproape de Crăciun

Cu Sfânta Scriptură-n mână,

Cu duh sfânt şi devotat

Predica zelos un preot

În biserica din sat,

Despre văduva sărmană

Care, printre cei avuţi,

A adus şi ea la templu

Cei din urmă doi bănuţi.

PREOTUL:

-Fraţii mei,

Mulţi au dat argint şi aur!

Văduva, prin bunătate,

A adus un sfânt tezaur…

Dacă dai şi dai din milă

Unui om flămând, stingher,

Un bănuţ din sărăcie

E cât o comoară-n cer!

Şi când rupi în două pâinea

Pentru-n frate credincios,

Tu să ştii că cel ce-ţi spune

“Mulţumesc!” e chiar Hristos!

POVESTITOR:

Astfel a vorbit păstorul

Şi-au răspuns cu toţi “Amin!”

Dar mai din adânc răspunse

Un biet suflet de creştin.

     Şi pornind el către casă,

     Se gândea, făcând paşi iuţi,

     Doar la văduva sărmană

     Care-a dat cei doi bănuţi….

POVESTITOR:

Era frig și se porniră, o viforniţă grozavă,

Tot troianul de zăpadă se ridică sus, în slavă!

Săracul, creştinul nostru, abia poate-înainta...

Era singur precum cucii, iară vântul şuiera.

UN DRUMEŢ:

-Vreme rea, Doamne păzește!

Hu, huu, cum urlă vântul!

Iar zăpada te orbeşte

Şi îţi sapă-n drum mormântul…

De ce nu te îmbraci mai gros?!

SĂRACUL:

-Păi, n-am, Doamne, altceva

Nici mai gros, nici mai frumos,

Doar cojocu-acesta ros!...

…Dar, ce-i drept, am sănătate,

Am picioare, grai şi poate

De voi plânge la vreo uşă

Ori la geam daca voi bate,

Nu cred că e cu putinţă

Ca să nu-ntâlnească milă

O biată vietate ia, ca mine de umilă…

Ei au bani, eu am credinţă

Şi- astfel Domnul, care-i bun,

Va-ngriji ca şi sărmanii

Să se-mbrace de Crăciun!...

POVESTITOR:

Şi a doua zi se duse la băcanul cel fălos,

Ce-n biserică, adesea, se-nchina către Hristos.

Și cu faţa biciuită de viforul cel vrăjmaş,

Cu o astfel de nădejde intră, bietul, în  oraş.

Cum către Crăciun se-ntâmplă,

Prăvălia era plină

Şi, printre clienţi, creştinul,

Către vânzător se-nclină…

SĂRACUL:

-Domnul să vă aibă-n pază!

Iată ce voiam să spun:

Daţi şi pentru cei în lipsă

O hăinuţă de Crăciun?

BĂCANUL:

-Altă treabă n-ai, măi frate?!

Eu am timp de dăruit?

SĂRACUL:

-Dar iertaţi-mi îndrăzneala!

POVESTITOR:

Zise omul, umilit

Şi ieşind îşi zise-n sine:

SĂRACUL:

Timpu-i scurt la negustori…

O să-ncerc eu încă-odată

Mâine-n revărsat de zori.

POVESTITOR:

Şi în zori, când prăvălia

Se vedea aproape goală,

El intră, dădu bineţe,

Şi cu vocea lui domoală începu:

SĂRACUL:

-Domnule, acuma sigur nu sunteţi grăbit ca ieri,

Pentru că, sărman, vin iarăşi,

Ca să daţi, după puteri.

BĂCANUL:

-Ce sărman?!Ia, eu te rog să ieşi afară!

Cine n-are să se-mbrace,

Să muncească, nu să ceară!

SOŢIA BĂCANULUI :
-Da, e trist să n-ai o haină,

Să trăieşti mai mult din milă,

Umilit de-orice pomană!

Şi decât aşa, prin viaţă
Ca un cerşetor să treci,

Iaca, eu acum te sfătui:

În pustie să petreci!

POVESTITOR:

Omul iar se-ntoarse-acasă, plin de gânduri…

SĂRACUL:

Nu se poate

Să nu aibă  acești oameni

Mugur mic de bunătate…

N-am văzut eu cum se roagă?…

O, dar nu mai pot de frig!…

Dar aici, în prăvălie,

Gândul lui e la câştig.

A! Ia stai să-ncerc mai bine

Să mă duc când stau la masă.

Între-ai săi, poate-acel mugur

E o floare luminoasă…

Mă voi duce cu credinţă

Şi-astfel, Domnul care-i bun

Va-ngriji ca şi sărmanii

Să se-mbrace de Crăciun.

POVESTITOR:

Iar a doua zi, când veseli

Toţi ai casei, la băcan

Ospătau cu masa plină

În belşug de  bogătan,

Lăudând tortul cel straşnic

Şi al vinului bun gust,

Cine le răsare-n uşă?

Chiar creştinul din Ajun!

Când îl vede iar în uşă

Negustorul, ca trăznit,

S-a făcut negru la faţă

Şi din scaun a sărit.

BĂCANUL:

-Îmbrânceşte-l jos pe scară!

Pune mâna pe-un răzlog!

SOŢIA BĂCANULUI: îl bate
-Na pomană! Na pomană!

BĂCANUL:

-Croieşte-l peste cojoc!

POVESTITOR:

Iar sărmanul, prin zăpadă

Își zicea, strângând din coate:

SĂRACUL:

-Cam doi bani cred că ar face

Vânătăile din spate…

POVESTITOR:
Dar când se opri băcanul,

Omul se sculă de jos

Şi cu plecăciune zise:

SĂRACUL:

-Eu vă mulţumesc frumos!

Pentru mine-atât mi-ajunge,

Dar să nu vă supăraţi,

Spuneţi-mi acuma, totuşi

Pentru cei săraci, ce daţi!?

POVESTITOR:
Când a auzit băcanul,

A încremenit pe loc,

Parcă l-a străpuns deodată

Dumnezeu din cer cu foc.

BĂCANUL:
-Vai, eu sunt un om smintit!

Am lovit un sfânt, un înger,

Chiar pe Hristos l-am lovit!

SOŢIA BĂCANULUI:
-Frate, iartă-mi nebunia,

Vino-n casa mea acum

Şi-o să-mi îndreptez de astăzi

Paşii pe-al credinţei drum!

POVESTITOR:

Poate  nu a dat atâta

Cât a dăruit Zaheu,

Dar a dat cu voie bună,

Cum i-e drag lui Dumnezeu.

   Iar a doua zi, creştinul

   Vesel a pornit cu bine,

   După alţi Zahei prin viscol,

   Rostind astfel către sine:

SĂRACUL:

-Ei au bani, eu am credinţă

Şi-astfel Domnul, care-i bun,

Va-ngriji ca şi sărmanii

Să mănânce de Crăciun!

POVESTITOR:

Bine zice vorba sfântă,

Ce-n biserici se tot cântă:

“ Mai uşor trece cămila

Prin urechea acului,

Decât ar intra în ceruri

Sufletul bogatului!”

Imagini internet