PROFESOARA
DE ROMÂNĂ
Eram
elevă, înaite de 1989,
într-o
şcoală de la ţară,
într-un
sat fără librărie şi fără vreun chioşc de ziare,
dar
aveam o profesoară de Limba Română
care
venea de la oraş, încărcată de cărţi.
Nu
avea maşină, căra în sacoşe:
dicţionare,
culegeri, atlase, cărţi de citit…
Nu
ştiu pe cine cunoştea la librărie,
căci
cărţile bune se dădeau atunci pe sub mână,
dar
ştiu că ne-a făcut să iubim să citim
şi-i
mulţumim!
Îmi
amintesc că, odată,
A
adus cărţi de Ispirescu şi de Shakespeare
Şi,
una dintre colegele mele,
pentru că şi le dorea pe amândouă
dar
avea bani doar pentru una
şi
îi era greu să aleagă,
i-a
cerut o carte de Shakespirescu.
Nu
ştiu dacă profesoara mea de română mai trăieşte,
dacă
trăieşte şi o întâlniţi să-i uraţi de sănătate,
dar
vă rog să nu-i spuneţi că astăzi,,
deşi
cărţile bune se găsesc peste tot,
puţini
le mai cumpără şi le mai citesc
şi unele au ajuns să fie interzise la şcoală!
d.nei prof. Onea, cu dragoste şi recunoştinţă
Imagini internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu