Powered By Blogger

luni, 22 iunie 2015

PROFESORUL ROMÂN




Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului.


PROFESORUL ROMÂN

Sunt patriot, în felul meu,
Îmi ajut ţara când i-e greu:
Când a fost criza cea mai grea,
I-am dat un sfert din leafa mea.

Nu merg ca alții la război,
Dar merg la cursuri sâmbăta
Ca să învăţ metode noi,
Să ştiu mai bine-a educa.

Duminica mai fac serbări,
Fac și excursii, uneori,
Şi timpul liber, în mod firesc,
Eu ţării mele-îl dăruiesc.

La şcoală, cu mâinile goale,
Educ cu grijă şi răbdare.
La planşe, jocuri noi visez
Şi...decupez, pictez, creez…

Îmi cumpăr cărți de dezvoltare,
Atlase şi dicţionare,
Culegeri, hărţi  nenumărate,
Să am la ore calitate.

Nu-mi las elevii dacă n-au
Caiete, pixuri şi creioane,
Le cumpăr şi cu drag le dau,
Le pun speranţe în ghiozdane.

Când vine teatrul, e drept, rar,
Plătesc bilet din buzunar
Copiilor din clasă care
N-au bani de haine şi mâncare.

Hârtie, burete, săpun
Mai cumpăr tot din leafa mea.
Sunt patriot şi dascăl bun
Şi-o ţară mai curată-aş vrea.

Sunt bun la toate: uneori
Sunt asistent, îngrijitor,
Şi psiholog mai sunt, ades,
Copiilor care au C.E.S..

De e nevoie, sunt tâmplar
Şi bancile mi le repar.
Sunt scriitor şi scenarist,
Actor, jandarm, paznic, jurist...

Când ţara mă vrea hârţogar
Sunt şi contabil, secretar,
Iar când cer sprijin, ajutor,
Sunt perceput ca cerşetor.

Din când în când, cu mult temei,
Aleşilor le mulţumesc
Că-mi dau în plus vreo zece lei,
Mai mult să pot să dăruiesc!

Dar mult mai mult le-aş mulţumi
Din PIB mai mult de-ar dărui:
6%  pentru şcoală,
Precum e legea actuală.

Aşa-i profesorul român,
Un patriot, exemplu bun,
Erou, fiindcă ridică o ţară
Doar cu-n stilou şi-o călimară.


                                                                                              Imagini internet


ŞCOALA ÎNSEAMNĂ ALTCEVA...

Nu vrem funcţii în C.E.A.C.
Şi-n comisii fel de fel,
Vrem să fim doar dascăli buni
Şi copiilor model!
Cui îi folosesc hârtii
În dosare aranjate?
Am tăiat copacii, mii,
Asta-nseamnă calitate?
Vrem schimbare, că se poate!
Vrem în şcoli să facem carte

Şi noi facem altceva:
Ba statistici, ba rapoarte...
Luaţi poverile din spate
S-avem timp a educa,

Generaţii să formăm,
Naţia să ridicăm!

Imagini pentru imagini profesor si elev Şcoala înseamnă altceva:
Minţile a lumina,
Suflete a modela;
Şcoala înseamnă bucurii,
Grijă faţă de copii
Nu dosare cu hârtii!
Şcoala înseamnă a învăţa!!!
Ne aude Cineva?



                                                                                                                 Imagini internet

4 comentarii:

  1. Felicitari si multumim!


    Ma recunosc si eu printre acesti dascali!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc, multi profesori se vor regasi aici.

    RăspundețiȘtergere
  3. Aveti dreptate. Multi ne regasim aici. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  4. Gandurile dumneavostra sunt reale. Insa ,pe noi, dascalii nu ne opreste nimic sa dam aripi elevilor nostri pentru a zbura spre tarumlu cunoasterii... Ganduri alese dascalilor romani!

    RăspundețiȘtergere