COSAȘUL

COSAȘUL

E timpul să înceapă iar cositul!

Iarba își pleacă fruntea obosită.

Cosașu-ncepe- a bărbieri pământul

Și lasă-n urmă brazda șerpuită.

De dimineață, iarba-i adormită.

Nu simte că o doare, e ușor,

Dar la amiază șuieră și strigă,                                             

Sub coasă toate firele o dor!

El ține coasa, ca pe-o fată dragă,

O strânge-n brațe, parcă-ar dănțui.

Iar muzica e foșnetul de iarbă

Și ritmul ce-l pulsează greierii.

Îl prinde adesea noaptea la cosit.

Doar licuricii îl opresc din muncă!

Aprind lumini, cosașul e vrăjit

Și pleacă, să nu strice a lor nuntă.

                                                                                                                                   

Se odihnește-n zi de sărbătoare,

Se teme-atunci de lucrurile rele,

Dar gândul lui cosește printre stele

Brazde de aur, brazde lucitoare.

Cosașu-i harnic și e răbdător.

E neschimbat de vremi și visător.

Iar trupul lui, bronzat de vânt și soare,

Miroase-a fân cosit și a candoare.

Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului.

http://www.revista-satul.ro/poezie-cosasul-de-prof-aurelia-panait/