O POVESTE CU ALBINE
Serbare adecvată anotimpului primăvara sau sfărşitului de an şcolar.
Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului
Personaje:
-3 copii de albine
-Bunica albină
-Regina albinelor
-Trântorul
-Regina florilor
-2 flori
-3 albine cărătoare
-Albina gospodină
- Albină cercetătoare
-Şoricelul
Copiii poartă costume adecvate rolului pe
care îl interpretează.
Scena
este împărțită în două părti - una sugerează interiorul unui stup, cealaltă
exteriorul, o poieniță.
În interior, copiii albinuţelor se
pregătesc de culcare. Sunt strânși in jurul bunicii-albine și așteaptă să
asculte povestea de seară.
Un copil albină (către bunica
sa):
-Vrei să ne mai spui o dată
O poveste-adevarată,
Înainte de culcare?
Albinuţa-bunicuţa:
-O poveste-adevărată? (se gândeste câteva clipe apoi începe să
povestească)
Chiar aicea a venit
Să ne fure mierea toată,
Tâlharul cel pedepsit.
Alt copil albină:
-Spune, cum s-a întâmplat?
Albinuţa -bunicuţa:
Într-o zi, ca orişicare,
S-a trezit de dimineaţă
Albina cercetătoare….
Copiii
albinuțelor urmăresc povestea privind întâmplarea, care se desfășoara atat în
interiorul stupului căt și în exteriorul lui.
Cercetătoarea (către celelalte
albine, care dorm în stup)
Deşteptarea, dragi surori!
Vremea e prielnică
Pentru-albina vrednică.
Pe cer nu e niciun nor,
Vântul adie usor,
Hai, suratelor degrabă,
Să ne apucăm de treabă!
Spor la lucru, şi-ascultaţi:
Nu cumva să vă certaţi!
Albinele
lucrătoare zboară în poieniță, rămâne in stup Albina- Gospodina.
Foto-Didi
Albina- Gospodina:
- Sunt Albina -Gospodina
Iată roiul a plecat.
Vremea e sa fac curat (mătură, șterge praful)
Şi cu drag să gătesc cina. (gătește)
Mai întâi să primenesc,
Copilașii să-i hrănesc, (dă măncare copiiilor- albine)
Şi apoi merg la regină
Cu-o ceaşcă de miere plină.
Se
duce către regina. In drumul său îl
întâlnește pe trântor.
Trântorul (indignat):
-Mie nu mi-aduci nimic?
Albina-
Gospodina:
-Să-ţi aduc? Păi, ai muncit!?
Toată ziua leneveşti.
Azi nimica nu primeşti!
Trântorul:
-Să muncesc? Auzi la ea!
Asta nu e treaba mea!
Treaba mea, dragă albină,
E să stau lângă regină!
Albina- Gospodina:
-Poti să stai, dacă doreşti,
Dar mâncare nu primeşti.
Te învăţ prieteneşte:
Lasă lenea şi munceşte!
Albina-
Gospodina trece de trântor și o servește pe regină, aflată pe tron.
Acțiunea
se mută în poienița cu flori
Albina cărătoare 1:
-Sunt albină cărătoare
Şi alerg din floare-n floare.
Peste tot călătoresc
Miere să vă dăruiesc:
Prin pădurile cu tei,
Pe câmpii cu brebenei,
În grădini cu floricele,
Să culeg nectar din ele.
Albina
cărătoare se oprește pe o floare deosebită, care ii vorbește.
Zâna Florilor:
-Eu sunt Zâna Florilor,
Ne-arătăm devreme faţa.
Tuturor albinelor
Noi le dăruim dulceaţa.
Albina cărătoare 2:
-Uite-o gălbioară floare
Mă aşteaptă zâmbitoare.
Albina cărătoare 1:
-Am zarit-o prima eu!
Albina cărătoare 2:
-Fugi de-aici, e locul meu! (o împinge)
Albina cărătoare 3:
-Aţi venit să vă certaţi? (le desparte)
Hei, suratelor, lucraţi!
Vremea nu stă-n loc, ea zboară
Şi găleata este goală!
Albinele
culeg polen, apoi căntă și dansează împreună cu florile, pe o melodie adecvată.
După
dans, acțiunea revine în interiorul stupului.
Albinuţa-bunicuţa: (continuă
să le povestească copiilor)
-Ronţăilă-i supărat
Că de mult n-a mai mâncat.
Şi-ar dori un strop de miere
Să-şi mai vina în putere.
Urmăreşte –albinele
(își
face apariția în decorul exterior, un șoricel care urmăreste albinele)
Culegând grădinile,
Şi gândeşte că-i uşor
Să guste din mierea lor.
Şoricelul Ronţăilă (către o
albină):
-Unde zbori, albină dragă?
Albina cărătoare 1
-Mă grăbesc, fiindcă am treabă!
Şoricelul Ronţăilă:
-Ce aduni din floricele?
Albina cărătoare 2:
-Ia, polen, ca să fac miere.
Şoricelul Ronţăilă (pofticios):
-Buună-i mierea de albine!
-N-ai un strop şi pentru mine?
Albina cărătoare 3:
-Pentru tine-am altceva:
-Gustă din dulceaţa mea! (îl înţeapă)
Şoricelul Ronţăilă (văicărindu-se):
-Au, au, au m-ai înţepat
Şi boticul s-a umflat!
Asta, soro, stai puţin,
Nu e miere, e venin!
Asta nu rămâne-aşa.
Jur că mă voi răzbuna!
Albinuţa-bunicuţa:
-Se gândeşte şi-ntr-o seară,
Urmăreşte o albină,
Cu o găletuşă plină,
Ca să vadă unde-o cară.
Iată stupul l-a zărit,
Dar nu ştie că-i păzit.
Șoricelul
urmarește până la stup albina care l-a înțepat, pitindu-se după flori.
Albinele cărătoare (cântând):
Ziua-întreagă am lucrat,
Multă miere-am adunat.
Suntem harnice albine!
Regina (vine în întâmpinarea
lor):
-Ia să văd, cât aţi adus? (Priveşte mulţumită în găletuşe)
Multă miere-aţi adunat!
Sunteţi vrednice nespus,
Hai, e vremea de cinat!
Toate albinele servesc masa.
Foto-Ştefania
Albinuţa-bunicuţa:
-Iată că spre asfinţit,
Ronţăilă, supărat,
S-a gândit şi-a socotit
Că e timpul de furat.
Se strecoară binişor (șoricelul intră pe furiș in stup)
Şi intră în stupul lor.
Ce-a păţit, vedeţi şi voi…
A fost mare tăraboi!
Toate
albinele se ridică de la masă, îl tabără pe șoricel și îl alungă din stup.
Șoricelul fuge supărat, albinele se bucură, copiii albinelor aplaudă fericiți,
apoi se culcă.
Cortina
Foarte frumoasa. O putem folosi?
RăspundețiȘtergereFolositi in serbarile dvs. orice material doriti si, daca va face placere, trimite-ti-mi poze si eu le voi posta pe blog.
Ștergere