DE CRĂCIUN, ÎNTR-UN CĂTUN
dramatizare după Costache Ioanid
POVESTITOR:
Iată numai o-ntâmplare,
Petrecută-într-un cătun:
Într-o sfântă Duminică,
Foarte-aproape de Crăciun
Cu Sfânta Scriptură-n mână,
Cu duh sfânt şi devotat
Predica zelos un preot
În biserica din sat,
Despre văduva sărmană
Care, printre cei avuţi,
A adus şi ea la templu
Cei din urmă doi bănuţi.
PREOTUL:
-Fraţii mei,
Mulţi au dat argint şi aur!
Văduva, prin bunătate,
A adus un sfânt tezaur…
Dacă dai şi dai din milă
Unui om flămând, stingher,
Un bănuţ din sărăcie
E cât o comoară-n cer!
Şi când rupi în două
pâinea
Pentru-n frate
credincios,
Tu să ştii că cel
ce-ţi spune
“Mulţumesc!” e chiar
Hristos!
POVESTITOR:
Astfel a vorbit
păstorul
Şi-au răspuns cu toţi
“Amin!”
Dar mai din adânc
răspunse
Un biet suflet de creştin.
Şi pornind el către
casă,
Se
gândea, făcând paşi iuţi,
Doar la văduva sărmană
Care-a dat cei doi bănuţi….
POVESTITOR:
Era frig și se porniră, o viforniţă grozavă,
Tot troianul de zăpadă se ridică sus, în
slavă!
Săracul, creştinul nostru, abia poate-înainta...
Era singur precum cucii, iară vântul şuiera.
UN DRUMEŢ:
-Vreme rea, Doamne păzește!
Hu, huu, cum urlă vântul!
Iar zăpada te orbeşte
Şi îţi sapă-n drum mormântul…
SĂRACUL:
-Păi, n-am, Doamne, altceva
Nici
mai gros, nici mai frumos,
Doar cojocu-acesta ros!...
…Dar, ce-i drept, am sănătate,
Am picioare, grai şi poate
De voi plânge la vreo uşă
Ori la geam daca voi bate,
Nu cred că e cu putinţă
Ca să nu-ntâlnească milă
O biată vietate ia, ca mine de umilă…
Ei au bani, eu am credinţă
Şi- astfel Domnul,
care-i bun,
Va-ngriji ca şi
sărmanii
Să se-mbrace de
Crăciun!...
POVESTITOR:
Ce-n biserică,
adesea, se-nchina către Hristos.
Și cu faţa biciuită de viforul cel vrăjmaş,
Cu o astfel de nădejde
intră, bietul, în oraş.
Cum către Crăciun
se-ntâmplă,
Prăvălia era plină
Şi, printre clienţi, creştinul,
Către vânzător se-nclină…
SĂRACUL:
-Domnul să vă aibă-n
pază!
Iată ce voiam să spun:
Daţi şi pentru cei în
lipsă
O hăinuţă de Crăciun?
BĂCANUL:
-Altă treabă n-ai, măi
frate?!
Eu am timp de dăruit?
SĂRACUL:
-Dar iertaţi-mi
îndrăzneala!
POVESTITOR:
Zise omul, umilit
Şi ieşind îşi zise-n
sine:
SĂRACUL:
Timpu-i scurt la
negustori…
O să-ncerc eu
încă-odată
Mâine-n revărsat de
zori.
POVESTITOR:
Şi în zori, când
prăvălia
Se vedea aproape
goală,
El intră, dădu bineţe,
Şi cu vocea lui
domoală începu:
SĂRACUL:
-Domnule, acuma sigur nu sunteţi
grăbit ca ieri,
Pentru că, sărman, vin
iarăşi,
Ca să daţi, după
puteri.
BĂCANUL:
-Ce sărman?!Ia, eu te rog
să ieşi afară!
Cine n-are să
se-mbrace,
Să muncească, nu să
ceară!
SOŢIA BĂCANULUI :
-Da, e trist să n-ai o haină,
-Da, e trist să n-ai o haină,
Să trăieşti mai mult
din milă,
Umilit de-orice
pomană!
Şi decât aşa, prin
viaţă
Ca un cerşetor să treci,
Ca un cerşetor să treci,
Iaca, eu acum te
sfătui:
În pustie să petreci!
POVESTITOR:
Omul iar
se-ntoarse-acasă, plin de gânduri…
SĂRACUL:
Nu se poate
Mugur mic de bunătate…
N-am văzut eu cum se
roagă?…
O, dar nu mai pot de
frig!…
Dar aici, în prăvălie,
Gândul lui e la
câştig.
A! Ia stai să-ncerc
mai bine
Să mă duc când stau la
masă.
Între-ai săi,
poate-acel mugur
E o floare luminoasă…
Mă voi duce cu
credinţă
Şi-astfel, Domnul care-i bun
Va-ngriji ca şi sărmanii
Să se-mbrace de Crăciun.
POVESTITOR:
Iar a doua zi, când veseli
Toţi ai casei, la băcan
Ospătau cu masa plină
În belşug de
bogătan,
Lăudând tortul cel straşnic
Şi al vinului bun gust,
Cine le răsare-n uşă?
Chiar creştinul din Ajun!
Când îl vede iar în uşă
Negustorul, ca trăznit,
S-a făcut negru la faţă
Şi din scaun a sărit.
BĂCANUL:
-Îmbrânceşte-l jos pe
scară!
Pune mâna pe-un
răzlog!
SOŢIA BĂCANULUI: îl bate
-Na pomană! Na pomană!
-Na pomană! Na pomană!
BĂCANUL:
-Croieşte-l peste
cojoc!
POVESTITOR:
Iar
sărmanul, prin zăpadă
Își zicea, strângând
din coate:
SĂRACUL:
Vânătăile din spate…
POVESTITOR:
Dar când se opri băcanul,
Dar când se opri băcanul,
Omul se sculă de jos
Şi cu plecăciune zise:
SĂRACUL:
-Eu vă mulţumesc
frumos!
Pentru mine-atât
mi-ajunge,
Dar să nu vă supăraţi,
Spuneţi-mi
acuma, totuşi
Pentru cei săraci, ce
daţi!?
POVESTITOR:
Când a auzit băcanul,
Când a auzit băcanul,
A încremenit pe loc,
Parcă l-a străpuns
deodată
Dumnezeu din cer cu
foc.
BĂCANUL:
-Vai, eu sunt un om smintit!
-Vai, eu sunt un om smintit!
Am lovit un sfânt, un
înger,
Chiar pe Hristos l-am
lovit!
SOŢIA BĂCANULUI:
-Frate, iartă-mi nebunia,
-Frate, iartă-mi nebunia,
Vino-n casa mea acum
Şi-o să-mi îndreptez
de astăzi
Paşii pe-al credinţei
drum!
POVESTITOR:
Poate nu a dat atâta
Cât a dăruit Zaheu,
Dar a dat cu voie
bună,
Cum i-e drag lui
Dumnezeu.
Iar a doua zi, creştinul
Vesel a pornit cu bine,
După alţi Zahei prin viscol,
Rostind astfel către sine:
SĂRACUL:
-Ei au bani, eu am
credinţă
Şi-astfel
Domnul, care-i bun,
Va-ngriji ca şi
sărmanii
Să mănânce de
Crăciun!
POVESTITOR:
Bine zice vorba
sfântă,
Ce-n biserici se tot
cântă:
“ Mai uşor trece
cămila
Prin urechea acului,
Decât ar intra în
ceruri
Sufletul bogatului!”
Imagini internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu