DOR DE MARE

DOR DE MARE

Am căutat toate poeziile nepublicate

Ca să le strâng cu grijă într-o carte.

Uite una aici, e-ncepută la mare,

Sfârşitul îl caut, nici titlu nu are.

Citesc ce am scris şi-o rimă mă doare.

(E şchioapă, călcasem pe-o scoică la mare.)

O stofă întreagă îmi este străină,

Şi-o tai cu condeiul din rădăcină.

Acum închid ochii. Mă văd iar la mare.

Îmi fuge nisipul de sub picioare!

Nu dibui fiorul pe care-l simţeam

Pe plaja fierbinte, atunci când scriam.

Când muza soseşte în braţe o stâng,

Şi-mi vine de-odată să râd şi să plâng.

Iar versul se-nalţă, ca val după val,

Se sparge în stofă, m-aduce la mal.

Dar titlul îmi scapă. Micuţ şi rotund

În marea albastră se duce la fund,

N-am vreme destulă să stau scufundată,

Ramâi, poezie, nepublicată!

O pun în sertar şi-acolo o las,

Dar ea parcă plânge, aud al său glas,

Îşi cere botezul şi dreptul la nume,

Eşti „dorul de mare” şi-aşa îţi voi spune!

Eu îmi cer iertare ţie, poezie,

Că te-nchid în carte pentru veşnicie.

Dar mai ai scăpare, ca-ntr-un fel de vrajă,

Cel ce te citeşte te eliberează!

Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului