DOR DE MARE
Am căutat toate poeziile
nepublicate
Ca să le strâng cu grijă într-o
carte.
Uite una aici, e-ncepută la mare,
Sfârşitul îl caut, nici titlu nu
are.
Citesc ce am scris şi-o rimă mă
doare.
(E şchioapă, călcasem pe-o scoică
la mare.)
O stofă întreagă îmi este străină,
Şi-o tai cu condeiul din rădăcină.
Acum închid ochii. Mă văd iar la
mare.
Îmi fuge nisipul de sub picioare!
Nu dibui fiorul pe care-l simţeam
Pe plaja fierbinte, atunci când
scriam.
Când muza soseşte în braţe o stâng,
Şi-mi vine de-odată să râd şi să
plâng.
Iar versul se-nalţă, ca val după
val,
Se sparge în stofă, m-aduce la mal.
Dar titlul îmi scapă. Micuţ şi
rotund
În marea albastră se duce la fund,
N-am vreme destulă să stau
scufundată,
Ramâi, poezie, nepublicată!
O pun în sertar şi-acolo o las,
Dar ea parcă plânge, aud al său
glas,
Îşi cere botezul şi dreptul la
nume,
Eşti „dorul de mare” şi-aşa îţi voi
spune!
Eu îmi cer iertare ţie, poezie,
Că te-nchid în carte pentru
veşnicie.
Dar mai ai scăpare, ca-ntr-un fel
de vrajă,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu