COSAȘUL
E timpul să
înceapă iar cositul!
Iarba își pleacă
fruntea obosită.
Cosașu-ncepe- a
bărbieri pământul
Și lasă-n urmă
brazda șerpuită.
De dimineață,
iarba-i adormită.
Nu simte că o
doare, e ușor,
Dar la amiază
șuieră și strigă,
Sub coasă toate
firele o dor!
El ține coasa, ca
pe-o fată dragă,
O strânge-n
brațe, parcă-ar dănțui.
Iar muzica e
foșnetul de iarbă
Și ritmul ce-l
pulsează greierii.
Îl prinde adesea
noaptea la cosit.
Doar licuricii îl
opresc din muncă!
Aprind lumini,
cosașul e vrăjit
Și pleacă, să nu
strice a lor nuntă.
Se odihnește-n zi
de sărbătoare,
Se teme-atunci de
lucrurile rele,
Dar gândul lui
cosește printre stele
Brazde de aur,
brazde lucitoare.
Cosașu-i harnic
și e răbdător.
E neschimbat de
vremi și visător.
Iar trupul lui,
bronzat de vânt și soare,
Miroase-a fân
cosit și a candoare.
Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului.
http://www.revista-satul.ro/poezie-cosasul-de-prof-aurelia-panait/
Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului.
http://www.revista-satul.ro/poezie-cosasul-de-prof-aurelia-panait/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu