luni, 16 decembrie 2019

ZĂPEZI COLORATE


ZĂPEZI COLORATE

            de Aurelia Panait

Să nu te miri!
Am aflat de la știri
Că oamenii nu mai preferă zăpezile albe…
Se poartă zăpezile roz, zăpezile albastre,
Zăpezile portocalii,
Violet, cafenii,
Zăpezile calde,…
Zăpezile viselor noastre.

Dacă, din întâmplare,
Vei găsi un petic alb la culoare
Poți face și tu o încercare!
Închide ochii, gândește-te la o culoare la modă,
Și fă o probă:
Deschide cutia cu acuarele
Și vopsește un petic de stele
Cu drag și răbdare!
Dacă peticul ți se pare prea mare
Și te-ai plictisit
De-atâta vopsit
Atunci chemă în ajutor un pitic
Din povestea Roz ca Zăpada
Care, chiar de e mic,
O să termine repede treaba!

Uite, chiar acum când vorbim amândoi
Eu am decis să deschid sezonul zăpezilor noi.
Plec afară, mă grăbesc să vopsesc
Zăpada cea dalbă, dar nu îndrăznesc!…
E mult prea curată,
E mult doar a mea…
Voi fi demodată
Rămâne așa!

Reproducerea doar cu acordul autoarei.

                                                    Fotografie: Georgeta Cincan

joi, 31 octombrie 2019

PRINTRE STELE ȘI ZĂPADĂ


PRINTRE STELE ȘI ZĂPADĂ

Un copil m-a întrebat:
-Iarna-i fată sau băiat?
Dacă-i fată, cum arată?
E o zână din povești
Care pune la ferești
Flori și aripi îngerești
Cu-o baghetă fermecată?
Ea, sub pânza cerului,
Face față gerului?
Dacă este un băiat
Tot în alb e îmbrăcat?
E un prinț fermecător
De zăpezi aducător
Și cu gerul nemilos
Luptă tare curajos?

-Nu-i nici fată, nici băiat...
E un anotimp curat
În lumină îmbrăcat.
Printre stele și zăpadă
Iarna e o perioadă!
Mai ușoară sau mai grea,
Să ne bucurăm de ea!

Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autoarei.



sâmbătă, 6 iulie 2019

EU


EU
 Acrostih

Albastru e culoarea cu care îmi place să zugrăvesc
Universul copilăriei, iubirii și al satului românesc.
Roșu e culoarea cu care pictez dorul din inimile celor ce simt românește.
Emoția o picur cu lacrimile viei, ca să dau slavă
Limbii celei dulci a poporului meu.
Inima, ca să atingă alte inimi, se plimbă pe ulița cuvintelor ca să găsească suprema metaforă, iar
Albastru și roșu găsesc ajutoare în multe alte culori și nuanțe.

Prispa casei e locul în care se naște poezia.
Aici torc cu un fus fermecat amintirile născute în cuib de lumină. 
Noaptea, stele pe care nu le pot vedea, îmi limpezesc visele și, atunci,
Aripile se ridică în tăcere, încă și încă o dată, până la cer.
Iarba coaptă la soare strănută și
Timpul se scurge sub forma unui joc de cărți și răbdare…


luni, 20 mai 2019

PRIETENIA


PRIETENIA

Prietenia-i un cuvânt
De mare preț, iubit și sfânt,
Și-atunci când e cu drag rostit 
Ești împlinit și fericit. 
Deci, să rostim cu bucurie:
-Să ne trăiești, Prietenie!

Toate drepturile rezervate. Reproducerea doar cu acordul autorului.



marți, 30 aprilie 2019

INVITAŢIE LA BAL



INVITAŢIE LA BAL

Prezentator:
Dragii noștri spectatori,
Astăzi noi vom fi actori.
Aşteptaţi şi-o să vedeţi
Că eroii din poveşti
Sus pe scenă vor urca,
Şi-apoi se vor prezenta.

Hai cu toţii să pornim
În lumea fraţilor Grimm!

Scena ICenușăreasa- La castel

În faţa unui castel se plimbă un toboşar care anunţă de mai multe ori:

Toboşarul:
-Lume, lume, mare bal
La palatul princiar!
Toată lumea-i invitată
Astă-seară să petreacă!

Scena a- II- a
- În casa Cenuşăresei

Intră în scenă Cenuşăreasa, îmbrăcată sărăcăcios, împreună cu surorile sale, foarte bine îmbrăcate.
Cenușăreasa alege mazărea din cenuşă, mătură casa, scutură...
Se aude, iarăși, glasul toboşarului.

Prima soră:
-Aţi auzit? Începe balul!
Ah! Ce frumos mă voi distra!
O rochie nouă şi frumoasă
În seara asta voi purta!

A doua soră: 
-Ai auzit? Începe balul!
Cenuşăreaso, te grăbeşte!
Hai, lasă mătura odată
Şi vino, deci, de ne găteşte!

Cenuşăreasa:
-Luaţi-mă şi pe mine cu voi!

Surorile:
-Nu te gândi că mergi cu noi!

Prima soră:
-Eşti şi urâtă şi murdară,
Vei sta acasă astă seară!

Cenuşăreasa:
-Vă rog frumos, numai o oră!

Prima soră- ironic:
-Ai auzit-o, dragă soră?
Cenuşăreasa vrea la bal!

A doua soră:
-Dar n-ai nici rochie, nici pantofi,
Nici să dansezi nu ştii, măcar!

Prima soră:
-Hai, adu-mi rochia, pălăria!

A doua soră:
-Adu-mi pantofii şi tichia!

Prima soră:
-Piaptănă-mi părul şi-l împleteşte!

A doua soră:
-Pudrează-mi faţa, hai, te grăbeşte!

Cenuşăreasa aleargă de la o soră la alta şi le ajută să se îmbrace.
Surorile pleacă râzând.

Ambele surori:
-La revedere, Cenuşăreaso!

Cenuşăreasa:
- Despre mine aţi aflat
Că am suflet neîntinat,
Căci aşa m-a sfătuit
Mama, când s-a prăpădit.
Cele două surioare
Îmi fac zilele amare.
Mama vitregă şi ea
Viaţa-mi face şi mai grea!
Port rochiţă cenuşie,
Locul mi-e-n bucătărie,
Robotesc din zi în noapte
Şi doar de ocări am parte!
         În şoaptă, fericită:
Trebuie ca să vă spun:
Am o creangă de alun
Care este fermecată.
Ea mă-mbracă deîndată
Cu o rochie de mătase,
Cum doar zânele ştiu coase!
De trei zile, la palat
Doar cu prinţul am dansat.
Iar acum, să vă spun oful:
Mi-am pierdut pe scări pantoful!

În faţa castelului aşteaptă prinţul care ține pantoful Cenuşăresei în mână.

Prinţul:
-Trei zile am dansat cu-o zână,
Dar fata, nu ştiu de ce oare,
La miezul nopţii, ca o boare, 
Dispare fără nicio urmă.
Acum, că şi-a pierdut condurul
Făcut din fire aurii,
O caut până-o voi găsi!
         către public
Mă ajutaţi şi voi, copii?
Voi da poruncă, să se ştie
Că fata care-l va-ncălţa
Va deveni a mea soţie
Şi-mpărăteasă-n ţara mea!

Prima soră:
 vine în fugă şi-i ia prinţului pantoful din mână.
-Condurul vreau să-ncerc şi eu!
Să-l potrivesc nu-mi va fi greu,
Căci am piciorul fin şi mic...
Ah! Nu încape niciun pic!

A doua soră: 
îi smulge sorei sale pantoful din mână 
-Îl vreau şi eu, căci nu se ştie,
De nu mi se va potrivi mie!
Condurul rău mă strânge, vai,
Din deget să încerc să tai!

Apare Cenuşăreasa, frumos gătită şi probează pantoful.

Cenuşăreasa:
-Pantoful ăsta al meu este,
Vedeţi cum mi se potriveşte?

Toboşarul:
Şi au trăit o viaţă împreună,
Iar despre nunta lor şi azi se povesteşte,
Deci, orice fată mai frumoasă este
Când e cinstită, harnică şi bună.

Scena a- III-a- Albă ca Zăpada și cei șapte pitici

Împărăteasa:
-Oglindă, oglinjoară,
Voi fi cea mai frumoasă
La bal, în astă seară?

Oglinda:
-Frumoasă ești, crăiasă,
Ca luna când apare,
Dar Albă ca Zăpada-
Ca Soarele-răsare
E-atâta de frumoasă
Ca roua de pe flori,
Așa că te întrece
De mii și mii de ori!

Împărăteasa:
-Cum îndrăznești a-mi spune
Asemenea minciună?
Te-aș sparge deîndată,
Dar știu, n-ai nicio vină!
Chiar de mi-e greu a crede că e adevărat,
De Albă ca Zăpada eu scap imediat!

-Să vină vânătorul!

Vânătorul:
-Sosesc, Maria-Ta!

Împărăteasa:
- Eu îți voi cere-un lucru,
Să nu spui altuia!
Pe Albă ca Zăpada ucide-o,
Vreau să piară!
Să fiu cea mai frumoasă
La bal, în astă seară!
Plămânii și ficatul
Să mi-i aduci de leac,
Așa că în pădure s-o duci,
Să-i vii de hac!

Vânătorul:
-Plec să-mplinesc porunca,
Așa cum ați cerut!
             către public
-Să îmi citească-n suflet,
Ea nu s-a priceput!
Eu nu pot să-i iau viața,
Căci grea mi-ar fi povară,
Voi duce-mpărătesei
Plămâni de căprioară.
Să o ucid? Știți bine
Nu am niciun motiv!
Rolul meu în poveste
E unul pozitiv.
Eu vin în ajutor, 
Atunci când mi se cere,
De ce să las în urmă
Tristețe și durere?

Albă ca Zăpada:
-Îți mulțumesc, voinice,
Nespus că m-ai scăpat!

Vânătorul:
-Rămâi, acum, cu bine,
Eu plec după vânat!

Albă ca Zăpada:
-Eu Albă ca Zăpada mă numesc,
Și-alături de pitici trăiesc.
Mi-e drag să cos, să împletesc,
Să spăl, să scutur, să gătesc...

Împărăteasa rea a poruncit
Să fiu ucisă în pădurea deasă,
La bal, să fie ea cea mai frumoasă.
Cu viclesug la mine a venit.

Când mi-a vândut frumoasa cingătoare
M-a strâns de mijloc cât să mă omoare.
Și pieptenele acela otrăvit,
De nu-l găseau piticii, aș fi murit!

Împărăteasa-i veselă, căci știe
Că nu mai sunt în viață, dar sunt vie
Căci un frumos fecior de împărat

Pe munte m-a găsit și m-a salvat.

Prințul:
-Eu sunt acel fecior de împărat
Ce sus pe munte am descoperit
Sicriul unde fata a dormit,
Și am rămas privind ca fermecat!
Pe cei pitici, eu i-am convins cu greu
Să-mi dea crăiasa, așa cum era,
Ca să o duc mireasă-n casa mea,
Și lângă mine s-o păstrez mereu.  
Dar o minune-atunci s-a petrecut:
Căci mărul care îi stătea în gât,
Dintr-o zdruncinătură i-a sărit
Și fata de-mpărat și-a revenit!

Prezentator:
Împărăteasa a rămas uimită
Când a văzut la balul din palat
Pe Albă ca Zăpada fericită,
Alături de-un fecior de împărat.

Toboșarul:
De ciudă, chipul rău i s-a pocit
Și într-o clipă a îmbătrânit.
A devenit, curând, sub soare
Urâtă fără-asemănare.

Scena a-III- a- Scufița Roșie
Decor: un pat în care șade bunicuța, cu ochelarii pe nas, lucrând din andrele; o masă, obiecte artizanale.

Bunicuța:
Eu, ca orice bunicuță,
Nepoțeilor le fac:
Pulovere, mânuși, ciorapi,
Și fulare, și scufițe...
     pune lucrul pe masă
Însă acuma sunt bolnavă
Și nici gând să pot lucra
Și aștept pe cineva,
Pe nepoata mea cea dragă.

     Scufița Roșie se plimbă într-un decor care sugerează o pădure, cu un coșuleț plin de merinde.

Scufița Roșie: 
Sunt drăgălașă și zglobie
Și toată lumea mă știe.
Eu port scufiță roșie,
Precum arată numele.
De mama nu am ascultat,
Sfatul cel bun nu l-am urmat:
M-am abătut din drumul meu
Și-am întâlnit lupul cel rău.
Cu glas mieros el mi-a vorbit,
Iar eu nimic n-am bănuit.

Lupul:
-Scufiță Roșie, n-asculți
Cum cântă păsările-n lunci?
Atâtea păsări vesele te cheamă
Și tu nu le iei în seamă?
Și colo îți zâmbește-un clopoțel,
Ce mai aștepti? Hai, du-te după el!
Iar margareta-ți face-un semn discret
Să o culegi și s-o pui în buchet.
Ce mult bunica ta s-ar bucura
De flori înmiresmate îi vei da!
Poiana-i plină, iată, de frăguțe,
Culege-apoi și niște ciupercuțe!...

   Scufița Roșie culege flori, lupul pleacă spre căsuța bunicii.

Scufița Roșie: 
L-am ascultat, știu bine c-am greșit,
Și lupul pe-amândouă ne-a-nghițit!
De vânătorul nu ne-ar fi salvat,
N-aș fi ajuns la balul din palat!
De-aceea vă învăț acum, copii,
Să v-ascultați părinții zi de zi!

Toboşarul:
Sceneta noastră are și-un final:
Cei care sunt prezenți acum la bal,
Au învățat să joace cu temei
Și vă invită să dansați cu ei!

            Toate personajele dansează.

Scenetă publicată în cartea De-a actorii, AURELIA PANAIT,  Ed. Aramis. București, 1999.
Toate drepturile rezervate, Reproducerea doar cu acordul autorului.


Imagini pentru imagini scufita rosieImagini pentru imagini carnaval copiiImagini pentru imagini alba ca zapadaImagini internet

luni, 1 aprilie 2019

ÎNZĂRZĂRIRE


ÎNZĂRZĂRIRE

-Zarzăre, zarzăre,
Gingașă atingere,
Spune-mi, dragă, rogu-te,
Cum crești dintr-un sâmbure
Și cum, oare, înflorești
Și când tânăr nu mai ești?

Zarzăre, gătitule,
Bine parfumatule,
Cum treci peste vremuri grele
Cu ninsori prin rămurele,
Sau cu ploaie și cu vânt,
Cu frumos deznodământ?

Zărzărică, zarzăre,
Zarzăre, prietene,
Cum din acru dulce faci
Și-n poveste te prefaci?
O poveste-nzărzărită
Așteptată și iubită?

Și te mai întreb ceva:
Vrei să-mi dai din seva ta?

Toate drepturile rezervate. Reproducerea doar cu acordul autorului.

Imagini pentru imagini zarzar















Imagini internet

sâmbătă, 23 februarie 2019

LEGENDA MĂRŢIŞORULUI


LEGENDA MĂRŢIŞORULUI

                                                                         dramatizare după o legendă populară, de Aurelia Panait

PERSONAJE:
2 - 6 Prezentatori;
Grup de fete;
Ileana Cosânzeana;
Soarele;
Zmeul;
Mărţişor,

Prezentator 1:
Astăzi, fiindcă e zi mare,
Zi numită Mărțișor,
Au venit la șezătoare
Fete mândre din popor,
Cu legende și povești
De pe plaiuri românești.

Prezentator 2:
Ca la orice șezătoare
Se prind toate-n hora mare.
Hora noastră românească,
Cine-o joacă, să trăiască!

       Se joacă o horă.

Prezentator 3
Cea mai mândră dintre ele,
Cu părul făcut inele,
Galben ca si mândrul soare
Și cu ochii de cicoare,
Bate pasul mai cu foc
Și nu stă o clipă-n loc!

Prezentator 4:
Când și când spre cer privește,
Fața i se înroșește,
Inima îi bate tare,
Prinde aripi ca să zboare!

Prezentator 5:
Mândrul Soare o zărește
Și se miră: niciodată
N-a văzut așa o fată,
Frumoasă și-nflăcărată!

Prezentator 6:
După ce duc hora roată,
Se opreşte-n loc o fată
Şi, uitându-se în zare,
Se întreabă cu mirare:

O fată:
-Ce să fie asta, oare?
Vedeți, fetelor, și voi?
O minge strălucitoare
Ce se-apropie de noi?

Altă fată:
-Ba nu-i minge, e-un fecior
Cu un chip strălucitor,
Ce din cer ușor coboară,
Fără aripi, fără scară...
       speriată
N-o fi, oare-un zburător?

Soarele:
Nu vă temeți, fetelor!
Sunt o stea din cerul mare,
Cunoscut ca mândrul Soare.
V-am văzut din cer, de sus,
Dansul mi-a plăcut nespus
Și-am venit, dacă e loc,
Să mă prind cu voi în joc!

O fată:
Da, pofteşte, mândre Soare,
Te-nvățăm noi hora mare,
Hora din străbuni lăsată,
Cum nu-i alta-n lumea toată!

Soarele:
Dacă nu-i cu supărare,
Să mă-nvețe hora mare
Fata cu păr auriu,
Și obraz trandafiriu,
Care adesea mă privește
Și inima-mi răscolește.
-Cum te cheamă, sânziană?

Ileana:
-Sunt Ileana- Cosânzeană!
Mulțumesc, iubite Soare,
C-ai venit din depărtare!
Bucuroasă te primesc
În horă să te-nvârtesc!

Soarele se prinde în joc alături de Ileana şi fetele încep să strige:
Fetele:
Frunză verde de cicoare,
Hai să tragem hora mare,
Să jucăm hora vioi,
Că-i și Soarele cu noi!

Prezentator 1:
Dar, când jocul era-n toi,
Vine-un zmeu, mare cât doi,
Și cu glasul său cel gros,
Zice tare și tăios:

Zmeul:
-Ce străin învață jocul
Și în horă mi-a luat locul,
Calcă apăsat poiana,
Ca s-o joace pe Ileana?
Aaa, e Soarele-mpărat,
În fecior e deghizat!
N-a aflat astrul ceresc
Că aici eu stăpânesc?

Prezentator 2:
Şi punând mâna pe Soare,
Nu-l slăbește din strânsoare
Și îl duce la-nchisoare
Într-o peșteră adâncă,
Sus pe munte, sub o stâncă,
Unde nimeni niciodat'
De aicea n-a scăpat!

Prezentator 3:
Lumea-ntreagă, cu mirare,
A rămas fără de Soare
Totul, totul s-a schimbat:
Întuneric s-a lăsat,
Păsările nu cântau,
Florile nu înfloreau,
Hore nu se mai jucau...
Fără Soare era crunt,
Doar tristețe pe pământ!

Prezentator 4:
Văzând astea, un fecior
Ce se numea Mărţişor,
Hotărât și curajos
A pornit singur, pe jos,
Să-l scape din închisoare
Pe iubitul, mândrul Soare.

Prezentator 5:
Şi mergând el noapte, zi,
Cu trei zâne se-ntâlni:
Vara,Toamna, Iarna-ndat',
Și pe toate le-a-ntrebat
De-au văzut, în a lor cale,
Soarele la închisoare.

Prezentator 6:
Cum niciuna nu știa
Unde Soarele era,
Mai departe a plecat
Şi de Primăvară-a dat.
Iar aceasta l-a condus
Unde-i Soarele ascuns.
.
Prezentator 1:
Însă zmeul l-a simţit
Şi în cale i-a ieşit.
Şi-au luptat şi zi și noapte,
Şapte zile încheiate.
Şi-n a şaptea zi, spre seară,
Lupta lor se încheiară.
A ieşit învingător
Curajosul Mărţişor.
El pe zmeu l-a biruit,
Soarele l-a slobozit,
Dar și el era rănit.

Prezentator 2:
Soarele s-a înălțat,
Pământul l-a luminat.
Oamenii-au rostit cu dor,
-Bravo, ție, Mărțișor!

Prezentator 3:
Dar voinicul n-a trăit.
Pe locul unde-a murit
Ghiocei au răsărit.
Și, în amintirea lui,
Salvatorul Soarelui,
Toate fetele din sat
Mărțișoare au lucrat:

Prezentator 4:
Un bănuț de-argint curat,
Cu un șnuruleț legat
Alb și roșu împletit,
Să știe că l-au iubit!
Două fire înnodate,
Dragoste și bunătate!
Și în piept l-au prins cu dor,
Toată luna Mărțișor.

Prezentator 5:
Și, de-atunci, în primăvară,
Ghioceii ies afară,
Soarele ne încălzește,
Bucuria ne sporește
Și iubim, cu mic cu mare,
Mărțișor cu mărțișoare!

Toate drepturile rezervate, Reproducerea doar cu acordul autorului.
Imagini pentru imagini martisor

                             Imagine internet

sâmbătă, 19 ianuarie 2019

ECHILIBRU


ECHILIBRU

Am uitat să merg pe sârmă,
Nici pe sfoară nu mai știu…
Plec și nu privesc în urmă,
Fug cât nu e prea tărziu.

Dar învăț să calc pe ape,
Chiar și pe cărbuni încinși,
Să-mi țin visele aproape,
Ochii către cer aprinși.

Și-nvăț cu răbdare zborul,
Să ies din adâncul meu,
Să-nalț gândul, să-nalț dorul,
Să mă-mpac cu Dumnezeu!

Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului
                                                       Pictura de TIBERIU MURSA