INVITAŢIE LA BAL

INVITAŢIE LA BAL

Prezentator:

Dragii noștri spectatori,

Astăzi noi vom fi actori.

Aşteptaţi şi-o să vedeţi

Că eroii din poveşti

Sus pe scenă vor urca,

Şi-apoi se vor prezenta.

Hai cu toţii să pornim

În lumea fraţilor Grimm!

Scena I- Cenușăreasa- La castel

În faţa unui castel se plimbă un toboşar care anunţă de mai multe ori:

Toboşarul:

-Lume, lume, mare bal

La palatul princiar!

Toată lumea-i invitată

Astă-seară să petreacă!

Scena a- II- a- În casa Cenuşăresei

Intră în scenă Cenuşăreasa, îmbrăcată sărăcăcios, împreună cu surorile sale, foarte bine îmbrăcate.

Cenușăreasa alege mazărea din cenuşă, mătură casa, scutură...

Se aude, iarăși, glasul toboşarului.

Prima soră:

-Aţi auzit? Începe balul!

Ah! Ce frumos mă voi distra!

O rochie nouă şi frumoasă

În seara asta voi purta!

A doua soră: 

-Ai auzit? Începe balul!

Cenuşăreaso, te grăbeşte!

Hai, lasă mătura odată

Şi vino, deci, de ne găteşte!

Cenuşăreasa:

-Luaţi-mă şi pe mine cu voi!

Surorile:

-Nu te gândi că mergi cu noi!

Prima soră:

-Eşti şi urâtă şi murdară,

Vei sta acasă astă seară!

Cenuşăreasa:

-Vă rog frumos, numai o oră!

Prima soră- ironic:

-Ai auzit-o, dragă soră?

Cenuşăreasa vrea la bal!

A doua soră:

-Dar n-ai nici rochie, nici pantofi,

Nici să dansezi nu ştii, măcar!

Prima soră:

-Hai, adu-mi rochia, pălăria!

A doua soră:

-Adu-mi pantofii şi tichia!

Prima soră:

-Piaptănă-mi părul şi-l împleteşte!

A doua soră:

-Pudrează-mi faţa, hai, te grăbeşte!

Cenuşăreasa aleargă de la o soră la alta şi le ajută să se îmbrace.

Surorile pleacă râzând.

Ambele surori:
-La revedere, Cenuşăreaso!

Cenuşăreasa:

- Despre mine aţi aflat

Că am suflet neîntinat,

Căci aşa m-a sfătuit

Mama, când s-a prăpădit.

Cele două surioare

Îmi fac zilele amare.

Mama vitregă şi ea

Viaţa-mi face şi mai grea!

Port rochiţă cenuşie,

Locul mi-e-n bucătărie,

Robotesc din zi în noapte

Şi doar de ocări am parte!

         În şoaptă, fericită:

Trebuie ca să vă spun:

Am o creangă de alun

Care este fermecată.

Ea mă-mbracă deîndată

Cu o rochie de mătase,

Cum doar zânele ştiu coase!

De trei zile, la palat

Doar cu prinţul am dansat.

Iar acum, să vă spun oful:

Mi-am pierdut pe scări pantoful!

În faţa castelului aşteaptă prinţul care ține pantoful Cenuşăresei în mână.

Prinţul:

-Trei zile am dansat cu-o zână,

Dar fata, nu ştiu de ce oare,

La miezul nopţii, ca o boare, 

Dispare fără nicio urmă.

Acum, că şi-a pierdut condurul

Făcut din fire aurii,

O caut până-o voi găsi!
         către public

Mă ajutaţi şi voi, copii?

Voi da poruncă, să se ştie

Că fata care-l va-ncălţa

Va deveni a mea soţie

Şi-mpărăteasă-n ţara mea!

Prima soră: vine în fugă şi-i ia prinţului pantoful din mână.

-Condurul vreau să-ncerc şi eu!

Să-l potrivesc nu-mi va fi greu,

Căci am piciorul fin şi mic...

Ah! Nu încape niciun pic!

A doua soră: îi smulge sorei sale pantoful din mână 

-Îl vreau şi eu, căci nu se ştie,

De nu mi se va potrivi mie!

Condurul rău mă strânge, vai,

Din deget să încerc să tai!

Apare Cenuşăreasa, frumos gătită şi probează pantoful.

Cenuşăreasa:

-Pantoful ăsta al meu este,

Vedeţi cum mi se potriveşte?

Toboşarul:

Şi au trăit o viaţă împreună,

Iar despre nunta lor şi azi se povesteşte,

Deci, orice fată mai frumoasă este

Când e cinstită, harnică şi bună.

Scena a- III-a- Albă ca Zăpada și cei șapte pitici

Împărăteasa:

-Oglindă, oglinjoară,

Voi fi cea mai frumoasă

La bal, în astă seară?

Oglinda:

-Frumoasă ești, crăiasă,

Ca luna când apare,

Dar Albă ca Zăpada-

Ca Soarele-răsare

E-atâta de frumoasă

Ca roua de pe flori,

Așa că te întrece

De mii și mii de ori!

Împărăteasa:

-Cum îndrăznești a-mi spune

Asemenea minciună?

Te-aș sparge deîndată,

Dar știu, n-ai nicio vină!

Chiar de mi-e greu a crede că e adevărat,

De Albă ca Zăpada eu scap imediat!

-Să vină vânătorul!

Vânătorul:

-Sosesc, Maria-Ta!

Împărăteasa:

- Eu îți voi cere-un lucru,

Să nu spui altuia!

Pe Albă ca Zăpada ucide-o,

Vreau să piară!

Să fiu cea mai frumoasă

La bal, în astă seară!

Plămânii și ficatul

Să mi-i aduci de leac,

Așa că în pădure s-o duci,

Să-i vii de hac!

Vânătorul:

-Plec să-mplinesc porunca,

Așa cum ați cerut!

             către public

-Să îmi citească-n suflet,

Ea nu s-a priceput!

Eu nu pot să-i iau viața,

Căci grea mi-ar fi povară,

Voi duce-mpărătesei

Plămâni de căprioară.

Să o ucid? Știți bine

Nu am niciun motiv!

Rolul meu în poveste

E unul pozitiv.

Eu vin în ajutor, 

Atunci când mi se cere,

De ce să las în urmă

Tristețe și durere?

Albă ca Zăpada:

-Îți mulțumesc, voinice,

Nespus că m-ai scăpat!

Vânătorul:

-Rămâi, acum, cu bine,

Eu plec după vânat!

Albă ca Zăpada:

-Eu Albă ca Zăpada mă numesc,

Și-alături de pitici trăiesc.

Mi-e drag să cos, să împletesc,

Să spăl, să scutur, să gătesc...

Împărăteasa rea a poruncit

Să fiu ucisă în pădurea deasă,

La bal, să fie ea cea mai frumoasă.

Cu viclesug la mine a venit.

Când mi-a vândut frumoasa cingătoare

M-a strâns de mijloc cât să mă omoare.

Și pieptenele acela otrăvit,

De nu-l găseau piticii, aș fi murit!

Împărăteasa-i veselă, căci știe

Că nu mai sunt în viață, dar sunt vie

Căci un frumos fecior de împărat

Pe munte m-a găsit și m-a salvat.

Prințul:

-Eu sunt acel fecior de împărat

Ce sus pe munte am descoperit

Sicriul unde fata a dormit,

Și am rămas privind ca fermecat!

Pe cei pitici, eu i-am convins cu greu

Să-mi dea crăiasa, așa cum era,

Ca să o duc mireasă-n casa mea,

Și lângă mine s-o păstrez mereu.  

Dar o minune-atunci s-a petrecut:

Căci mărul care îi stătea în gât,

Dintr-o zdruncinătură i-a sărit

Și fata de-mpărat și-a revenit!

Prezentator:

Împărăteasa a rămas uimită

Când a văzut la balul din palat

Pe Albă ca Zăpada fericită,

Alături de-un fecior de împărat.

Toboșarul:

De ciudă, chipul rău i s-a pocit

Și într-o clipă a îmbătrânit.

A devenit, curând, sub soare

Urâtă fără-asemănare.

Scena a-III- a- Scufița Roșie

Decor: un pat în care șade bunicuța, cu ochelarii pe nas, lucrând din andrele; o masă, obiecte artizanale.

Bunicuța:

Eu, ca orice bunicuță,

Nepoțeilor le fac:

Pulovere, mânuși, ciorapi,

Și fulare, și scufițe...

     pune lucrul pe masă

Însă acuma sunt bolnavă
Și nici gând să pot lucra
Și aștept pe cineva,
Pe nepoata mea cea dragă.

     Scufița Roșie se plimbă într-un decor care sugerează o pădure, cu un coșuleț plin de merinde.

Scufița Roșie: 
Sunt drăgălașă și zglobie
Și toată lumea mă știe.
Eu port scufiță roșie,
Precum arată numele.
De mama nu am ascultat,
Sfatul cel bun nu l-am urmat:
M-am abătut din drumul meu
Și-am întâlnit lupul cel rău.
Cu glas mieros el mi-a vorbit,
Iar eu nimic n-am bănuit.

Lupul:
-Scufiță Roșie, n-asculți
Cum cântă păsările-n lunci?
Atâtea păsări vesele te cheamă
Și tu nu le iei în seamă?
Și colo îți zâmbește-un clopoțel,
Ce mai aștepti? Hai, du-te după el!
Iar margareta-ți face-un semn discret
Să o culegi și s-o pui în buchet.
Ce mult bunica ta s-ar bucura
De flori înmiresmate îi vei da!
Poiana-i plină, iată, de frăguțe,
Culege-apoi și niște ciupercuțe!...

   Scufița Roșie culege flori, lupul pleacă spre căsuța bunicii.

Scufița Roșie: 
L-am ascultat, știu bine c-am greșit,
Și lupul pe-amândouă ne-a-nghițit!
De vânătorul nu ne-ar fi salvat,
N-aș fi ajuns la balul din palat!
De-aceea vă învăț acum, copii,
Să v-ascultați părinții zi de zi!

Toboşarul:
Sceneta noastră are și-un final:
Cei care sunt prezenți acum la bal,
Au învățat să joace cu temei
Și vă invită să dansați cu ei!

            Toate personajele dansează.

Scenetă publicată în cartea De-a actorii, AURELIA PANAIT,  Ed. Aramis. București, 1999.
Toate drepturile rezervate, Reproducerea doar cu acordul autorului.


Imagini internet