Cerul albastru este acoperișul gândurilor mele,
Pe care o mână nevăzută anină în noapte stele.
Norii cei albi sunt gândurile cele frumoase,
Unde porumbeii și lebedele își clădesc case
Unde porumbeii și lebedele își clădesc case
și își învață puii să bea a libertății cerneală,
oriunde se află: acasă, la școală...
Norii cei negri sunt gândurile cele urâte,
oriunde se află: acasă, la școală...
Norii cei negri sunt gândurile cele urâte,
găurile stelare, pe cer nevăzute,
corbi fără cuiburi, de la zboruri opriți,
înfometați, nebuni, răzvrătiți...
înfometați, nebuni, răzvrătiți...
Un vechi balansoar este pragul
de unde gândurile bune și rele zboară de-a largul.
de unde gândurile bune și rele zboară de-a largul.
Aici mă simt eu cel mai bine
și îmi invit prietenii să privească cerul albastru cu mine.
Poezie publicată in cartea: Avea bunica, 2018
Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului
și îmi invit prietenii să privească cerul albastru cu mine.
Poezie publicată in cartea: Avea bunica, 2018
Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului
Imagine internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu