CÂND URCI PE MUNTE...

CÂND URCI PE MUNTE...

Când urci pe munte nu ai balustrade!

Ai dinţi şi unghii să te-agăţi de viaţă,

ai suflet să-l cuprinzi pe Dumnezeu,

şi buze ca să lauzi cascadele de stele.

Ai ochi ca să priveşti atâtea frumuseţi

şi minte să-nţelegi că stai deasupra lumii

semeţ precum un vultur, curat precum un înger,

dator şi demn să aperi tezaurul cu piscuri.

Ai mâini să răsfoieşti cartea natuii,

picioare să cutreieri pădurile de brazi,

ai tălpi să simţi sub ele şi piatra şi poiana

şi nas să simţi mirosul de izmă şi răşină.

Ai gust să simţi ce dulce este clipa

pe care o petreci pe lângă foc,

urechi s-asculţi şi liniştea şi vântul,

talăngile şi corul  cocoşilor de munte.

Ai timp să vezi că timpul curge altfel,

că poţi să îl opreşti, de vrei, în loc

ca să închizi cu milă şi blândeţe

şi răni adânci şi suferinţe albe.

Ai dragoste să prinzi în pumni lumina,

să simţi cu bucurie că eşti viu,

voinţă să înfrunţi toţi mugurii de spaimă,

şi să clădeşti noi punţi spre infinit.

Purtând pe frunte semnul veşniciei,

putere ai să intri în spaţiul credinţei

şi forţă să te lupţi cu energii ostile,

s-ajungi în echilibru pe marginile lumii.

Când urci pe munte nu ai balustrade!

Ai dinţi şi unghii să te-agăţi de viaţă,

ai suflet să-l cuprinzi pe Dumnezeu,

şi buze ca să lauzi cascadele de stele!

Poezie premiată cu premiul al III-lea, la Concursului de Literatură Montană “Reading Mountains”, 2016 organizat de către AECO România sub egida Convenției Alpine.

Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului  

                                             
                                                Imagine internet