TREI CUVINTE CÂT O ŢARĂ!

TREI CUVINTE CÂT O ŢARĂ!

Dor- cuvânt intraductibil. Nu ai nimic, dar ai totul.

Unde mai întâlneşti o minune a lumii cuprisă într-o simţire?

Limba română îi este mamă,

Casă şi destin.

E românesc. E doar al nostru! Înseamnă îmbrăţişarea absenţei.

Gura îl pronunţă cu mândrie, mintea îl creşte şi inima îl simte!

Recunoaştem cu emoţie lucidă că

Arde ca jarul ţinut în palmă,

Iar apa mării nu îl poate stinge. Doar doritul poate să aline dorul! Of! Dor, doruleţule!

La fel de românescă şi numai a noastră e colinda.

Iarna, de Crăciun, numai la români bat îngerii cu nuiele înflorite la geam, vestind naşterea

Mântuitorului. Iar El se lasă purtat de copii  pe la casele creştinilor şi porunceşte: Bucuraţi-vă!

Biblia populară, colinda, leagă  cu raza soarelui cerul şi pământul, luminează sufletul omului,

Aduce bucurie, nădejde, comuniune, transfigurare. Hai lerui de lerui, Doamne!

Românească este şi doina. E înscrisă în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanităţii. 

Omul şi-a pus sentimentele de dor, de dragoste, de jale, de revoltă, de înstrăinare, pe o 

Melodie cu un tempo larg, tătăgănat. Doina e

cÂntec sfânt, plângere duioasă, alinarea sufletului: A, doina, doina, doina! E genial acest popor!

Numai  cu trei cuvinte, înşirate pe şirag de rugăciuni,

Ăşti români au scris refrene despre neam şi ţară, şi cel mai dulce le cântă copiii şi privighetorile.


 Poezie premiată cu locul I la concursul de poezie şi proză Dulce grai, Limba Română, organizat de Centrul Cultural Italo- Român, Milano, septembrie 2016.

 Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului  



Imagine internet