vineri, 27 mai 2016

BRIGADA VESELĂ

BRIGADA VESELĂ

Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului.
         
           
Toti copiii cântă:
Brigada noastră,
Brigada noastră,
Peste tot a colindat
Şi lucruri bune,
Şi lucruri rele
Din grădiniţă a aflat.
Pe cele bune,
Pe cele bune
Noi vrem să le lăudăm,
Pe cele rele,
Pe cele rele
Le criticăm, să le-ndreptăm.

Bianca:
De dimineaţă către grădiniţă
Plecăm bucuroși.
Toate străzile răsună
De copii voioşi.
Dar mai sunt unii copii
Ce nu vor a se trezi.

Sabin:
De mult timp s-a luminat.
Ana este încă-n pat.
- Hai, trezește-te, fetiţă,
Că-ntârzii la grădiniţă!

Ana:
- De ce nu mă lăsaţi să dorm?
Voi nu vedeţi cât mi-e de somn?
Nu mă vedeţi cât sunt de mică?
Dacă dorm mult, cresc mai voincă!
Visam atât de minunat...
Hai, mai lăsaţi-mă în pat!

Carmen:
Mai cunosc pe cineva
Care face tot asa.
Dimineaţa, când se scoală,
Pân-se-mbracă, pân se spală,
Se suceşte, se-nvârteşte,                                
Toata casa răscoleşte
Şi-şi caută ba o gheată,
Ba cămaşa aruncată,
Ba fularul, ba penarul,
Ba chiar şi Abecedarul.
Şi, de-atâta zăpăceală,
El întârzie la şcoală.

Luca:
Dar eu, iată, nu-s şcolar.
Încă n-am Abecedar,
Nici stilou, nici călimară.
Dar, în fiecare seară,
Îmi strâng lucrurile toate,
Nu le las împrăştiate.
Şi în zori, când mă trezesc,
Nu-mi-e greu să le găsesc.

Toţi  copiii cântă pe melodia Aşa e viaţa:
- Aşa-i brigada,
Aşa-i brigada,
Vede tot ce-i bun şi rău,
Aşa-i brigada!
Dacă eşti dezordonat
Şi mereu întârziat,
Eşti criticat!

Erica:
Cei mai mulţi dintre copii
Vin la vreme zi de zi.
Şi școlari, şi preşcolari
Vor să fie punctuali.

Toţi  copiii cântă pe melodia Iacă-aşa!:

Iacă-aşa, Foaie verde foi de viţă
Iar aşa, Toţi copiii vin la vreme,
Iacă-aşa, Că le-e drag de grădiniţă,
Tot aşa, Doar cu Nelu sunt probleme:
Uită capul pe perniţă, iacă, iacă, iacă-aşa.
Şi-i la zece-n grădiniţă, iacă, iacă, iacă-aşa.

Iacă-aşa, Foaie verde de mohor,
Iar aşa, De program habar nu ai
Iacă-aşa, Uite-aşa păţeşti când stai
Tot aşa, Noaptea la televizor.
Bine c-ai ajuns în clasă, iacă, iacă, iacă-aşa.
N-ai pierdut ora de masă, iacă, iacă, iacă-aşa!

Răzvan:
El întârzie, dar alţii
Nici la zece nu sosesc.
Stau acasă să se joace,
Spun c-au gripă, dar chiulesc!

Codruţ:
Dimineaţa când sosesc
Jucării multe găsesc
Şi cu ele eu să mă joc,
Fără să le stric deloc.
Ştiu că anul care vine
Alți copii, mai mici ca mine,
Tot aici se vor juca,
Pentru ei le voi păstra.

Ştefania:
- Dar mai sunt unii copii
Care strică jucării.
Ah! De le-aţi putea vedea
În ce hal pot arăta:
Trenu-i rupt, mingea e spartă,
O găleată fără toartă,
Fără roţi maşinile,
Rupte animalele,
Păpuşile-s murdărite
Şi cărţile ciopârţite.

Toţi  copiii cântă pe melodia: Aşa e viaţa!
Aşa-i brigada,
Aşa-i brigada,
Vede tot ce-i bun şi rău
Aşa-i brigada!
Dacă ai stricat ceva,
Noi te învăţăm aşa:
Să repari imediat
Ce ai stricat!

Ioana:
Clasa e amenajată
Şi curată ne aşteaptă
Ordonaţi ca să intrăm,
Locul să ni-l ocupăm.
Unora nici că le pasă:
Intră val vârtej în clasă
Si-apoi calcă pe covoare
Cu ghetuţele murdare.

Daniela:
Altul rupe-o foaie de hârtie
Fără rost şi-o face cocoloş
Şi-o aruncă unde-o fi pe jos,
Nici nu vede că există coş!

Erica:
În curtea grădiniţei noastre
La joacă toţi copiii ies.
Eu totdeauna cu plăcere
Privesc la cei ce-au înţeles
Ca să păstreze ca şi mine
Tot ce-i frumos, şi că e bine
Să nu mai rupă crengi şi flori.
Cum mai fac unii adeseori.

Dora:
Dar priviţi la Marian
Cum se dă pe tobogan:
El de nimeni nu ascultă
Şi se dă aşa, pe burtă!
- Marinică, stai puţin,
Te crezi oare pinguin?
Copiii se dau frumos,
Numai tu te dai pe dos!

Toţi  copiii cântă:
Brigada noastră,
Brigada noastră
Peste tot a colindat
Şi lucruri bune,
Şi lucruri rele
Din grădiniţă a aflat.
Pe cele bune,
Pe cele bune,
Noi vrem să le lăudăm,
Pe cele rele,
Pe cele rele
Le criticăm, să le-ndreptăm.

Andrei:
-Aoleu, ce hărmălaie,
Parcă-au dat năvală turcii!
Trei copii din grupa mare
Iar se joacă de-a haiducii.
Potoliţi-vă odată!
Bătălia nu e bună!
Te alegi cu-o vânătaie,
Sau poţi să îţi rupi o mână!

Sorina:
Atenţi la lecţii încercăm să fim
Şi ne e drag când învăţăm ceva:
Poveşti şi ghicitori, ori poezii,
Să construim noi singuri jucării.

Adrian:
Pensula, creionul mânuim,
Ştim să coasem şi să modelăm,
Florile cu drag le îngrijim,
Ştim şi dansuri, ştim şi să cântăm.

Răzvan:
Dar uitaţi-l pe Gigel
Cum stă el pe scăunel:
Se suceşte, se foieşte
Şi locul nu şi-l găseşte.
Nicio lecţie nu-i place,
Îi e gândul să se joace.
Ce-i cu tine, măi Georgică?
Parcă-ai fi la grupa mică!.

Daniela:
Atunci când noi servim masa
Mai sunt unii alintaţi
Şi cam neastâmpăraţi!
Când mănâncă şi vorbesc,
Hainele îşi murdăresc
Şi se duc acasă, frate,
Cu hăinuţele pătate.

Toţi  copiii cântă, pe melodia Fată dragă:

Fată dragă, fii atentă,
Uite ce-ai păţit,
Rochia nouă şi curată,
Cum ţi-ai murdărit,
Dacă-n fiecare zi
Rochia-ţi vei păta,
Murdărica îţi vom spune
Şi te vom striga!

Ştefania:
Dacă văd pe cineva
Tot murdar aşa ca ea,
Eu îi dau sfatul cel bun:
Mergi şi spală-te voios,
Cu apă şi cu săpun!
Să creşti chipeş, sănătos!

Adrian:
Mai avem de criticat
Pe unul care nu-i curat:
Dă năvală la mâncare
Cu mânuţele murdare.
- Nicuşor, Nicuşor,
Ce ne facem noi cu tine,
Copil neascultător?
Dacă nu te îngrijeşti,
Într-o zi ai s-o păţeşti!

Nicuşor:
- Vreau să fiu murdar, ei, şi?
Nimeni n-a murit din asta.
Ia nu mă mai necăji!
Nu mă spăl pe mâini şi basta!

Maria:
- Şi de-ar fi numai atât,
Dar mai ronţăi şi bomboane,
Toată ziua, rozi creioane
Şi, vai, dinţii tăi frumoşi
Vor ajunge găunoşi
Şi-o să fii tare urât!

Petrişor:
- Voi ajunge ştirb, ei, şi?
Nimeni n-a murit din asta!
Dați-mi pace, măi copii,
Nu mă spăl pe dinţi şi basta!

Nicuşor se ţine ba de burtică, ba arată că îl doare măseaua.

Adrian:
- Nicuşor, ce ai păţit?
Ai căzut şi te-ai lovit?

Nicuşor:
- Aoleu și aoleu,
Mă doare burtica rău!
Şi măseaua rău mă doare,
Plec la medic, frăţioare!

Sorina:
Pe mine dinţişorii nu mă dor
Căci eu nu fac deloc ca Nicuşor.
Dinţii mei sunt albi şi sclipitori,
Fiindcă îi spăl pe zi şi de trei ori.

Toţi  copiii cântă:
Brigada noastră,
Brigada noastră
Peste tot a colindat
Şi lucruri bune,
Şi lucruri rele
Din grădiniţă a aflat.
Pe cele bune,
Pe cele bune
Noi vrem să le lăudăm,
Pe cele rele,
Pe cele rele
Le criticăm, să le-ndreptăm.

Andrei:
A sosit rândul celui care
Nu  are 10 la purtare.
Eu l-am poftit la noi aici 
Pe cel numit Lăudărici! 

Lăudărici:
- Vreau să vă spun o întâmplare:
Treceam odată prin pădure
Şi-am dat de-un urs atât de mare. (arată cu braţele o dimensiune foarte mare)
Ascuns dupa un rug de mure.
Dar eu nu m-am speriat,
Cu-n băţ l-am ameninţat.
Ursu-atunci, de frica mea,
Din fugă nu se mai oprea.
Şi am scăpat, să luaţi aminte!

Toţi:
- Minte, minte!

Lăudărici:
- Mai fac doi paşi şi lupul rău
Apare chiar în drumul meu.
Dar eu, din fire curajos,
M-am tot uitat la e,l tăios,
I-am spus vreo doua-trei cuvinte,
Şi lupul a plecat cuminte.

Toţi:
- Minte, minte!

Victor:
- Noi, copiii cei cuminţi,
Nu mai credem ce ne zici,
Căci te lauzi şi ne minţi…
Lasă-ne, Lăudărici!

Toţi  copiii cântă pe melodia piticilor Aiho, aiho:

Luptăm, luptăm, tot răul să-ndreptăm,
Pe leneşi, pe lăudăroşi îi criticăm,
Luptăm, luptăm, tot răul să-ndreptăm
Pe leneşi şi pe mincinoşi îi criticăm!

Roxana:
Când un copil mai mic ca mine
Vorbeşte cum nu se cuvine,
Ori ţipă, zgârâie şi minte,
Ca un copil ce nu-i cuminte,
Sau stă cu mâinile murdare,
Eu mă găndesc, că sunt  mai mare,
Să îl învăţ cum este bine:
Să fie bun, cinstit, curat,
Cuminte, harnic, ordonat.

Valentin:
Să fiu politicos mereu
Nu este pentru mine greu,
Dar Ionel uită să spună :
"Bună ziua"," Noapte bună!".
Niciodat nu mulţumeşte
Şi nu roagă, porunceşte!

Toţi  copiii cântă pe melodia 10 negri mititei:

Politeţea, dragi copii,
N-are asemănare
Când saluţi e semn, să ştii,
Că ajungi om mare.

Sorina:
Frunzuliţă măr rotat,
În brigadă am cântat
Fapte bune-am lăudat,
Fapte rele-am criticat.
Ca să tragă o povaţă
Pentru lume, pentru viaţă,
Mai ales copiii care
Au nevoie de-ndreptare.
Şi spunem în încheiere:
Cele rele să se spele,
Cele bune să se-adune!

Răzvan-Poştaş:
- Staţi, copii, am o scrisoare!
E semnată ,,Lenevici”,
Şi vă-ndeamnă s-o citiţi.

Anca citeşte scrisoarea:
,,Am auzit ce-aţi spus de mine:
Că sunt leneș, că dorm mult,
Că-ntârzii la grădiniţă,
Că de nimeni nu ascult...
Tot ce-aţi zis nu mă cinsteşte
Însă azi, mai înţelept,
Recunosc c-aţi zis întocmai
Şi e timpul să mă-ndrept!“

Toţi  copiii cântă pe o melodie populară:

Frunzuliţă măr rotat,
În brigadă am cântat,
Fapte bune-am lăudat,
Fapte rele-am criticat.
Ca să tragă o povaţă,
Pentru lume, pentru viaţă,
Mai ales copiii care
Au nevoie de-ndreptare!

Toţi:
Noi spunem, în încheiere,:
Cele rele să se spele,
Cele bune să se-adune!

Toţi  copiii cântă: 
Să fim veseli, dragi copii, să ne bucurăm,
Lucruri rele-am reuşit ca să îndreptăm,
Nimeni nu s-a supărat c-a fost criticat,
Când te-ndrepţi cu-adevărat, vei fi lăudat!

Sfârşit!






                                              Imagine internet

vineri, 20 mai 2016

LĂCOMICA


LĂCOMICA

Dimineaţa, maimuţica
Poreclită Lăcomica
A plecat după banane,
Fiindcă tare-i era foame!

A umblat în lung şi-n lat,
De-un bananier a dat,
Dar acesta, ce să vezi,
Avea fructe mai mult verzi.

A mâncat pe săturate
Toate bananele coapte,
Apoi pe crengi s-a dat huţa.
Bine s-a simţit maimuţa!

La amiază, s-a gândit
Că ar fi mai potrivit
Să le-nfulece pe toate,
Chiar de nu-s prea bine coapte.

Mai târziu, pe la chindie,
A durut-o rău burtica.
Când mănânci cu lăcomie,
Vei păţi ca Lăcomica!

Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului.










Sursa foto: http://mybebe.md-


joi, 12 mai 2016

TERRA ESTE CASA NOASTRĂ

TERRA ESTE CASA NOASTRĂ

-Completează versurile, potrivind cuvintele de mai jos!
 Casa, treia, Albastă, floare, Soare.

Numită  Planeta…………………….
Terra este...........................................noastră
E a.............................  de la...................................
Şi e mândră ca o ......………………….
                

Aer, copacii, copiii, flori.

Toţi.............................. o iubesc,
  .................................... îi ocrotesc,
Şi ................................multe  au  plantat
Să avem................................... curat.

 Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului.




  



Fotografie- Rodica Popescu




                                                 Desen Manole Eric
                        

vineri, 6 mai 2016

OGLINDIREA PRIMĂVERII

OGLINDIREA PRIMĂVERII

- Ce e primăvara oare?
Vreau să aflu un răspuns!
Zice doamna învăţătoare.
Cine ştie, mâna sus!

După o clipă de gândire,
Vin răspunsuri minunate:
- Primăvara e o carte
De ştiinţe şi iubire!

-Ba-i o carte cu poveşti:
Literele sunt furnici
Şi atunci când nu citeşti,
Se transformă în urzici!

- Primăvara-i bătălia
Ce o poartă ghiocelul
Cu zăpada şi cu gerul,
Să împodobească glia!

- Seamănă cu-n mărţişor
Ce-l purtăm în piept cu dor.
E o dulce împletire
Între pace şi iubire.

- Primăvara e un cântec,
Un tril de privighetoare.
- Primăvara e un zumzet,
Un colind din floare-n floare...

- Primăvara e un zbor
Învăţat de la cocor
Şi, pe aripile ei,
Zbori cu gândul unde vrei!...

- Am zburat şi eu o dată,
Completează iute-o fată,
Şi, de ziua mamei mele,
Am ajuns până la stele!

Am cules una mai mică
Şi apoi, cu nerăbdare,
I-am dat steaua lucitoare:
- Iată, e a ta, mămică!

- Şi eu, şi eu am zburat!
Povesteşte  un băiat.
Am plutit cu bucurie
Pe un puf de păpădie!

- Bravo, bravo, dragii mei!
Am pus doar o întrebare
Şi-aţi venit, după obicei,
Cu răspunsuri creatoare.

Eu, mai mult, ce pot să zic:
Primăvară-i tot ce-aţi spus
Şi multe trăiri în plus.
Iată, vreau să vă explic:

Primăvara e-nnoire,
E speranţă, e culoare,
Primăvara e visare,
Primăvara e simţire…

Anului e rădăcina,
Omului este lumina,
Binelui e înflorirea,
Cerului e preamărirea.

Primăvara e-o suflare.
Ce îmbracă pomii goi.
Primăvara e o stare,
Primăvara sunteţi voi!

Nu găsim o zugrăvire
Care-n toate s-o cuprindă.
Primăvara e-o privire
Aruncată în oglindă.


Poezia a obtinut:
-premiul I, Dropia de aur, sectiunea poezie pentru copii, la Concursul Naţional de Poezie Dor de dor, Calarasi, 2016
 -menţiune la Concursul ”Aripi de primăvară”, 2016, organizat de Liga Scriitorilor Români – Filiala Mureș în colaborare cu Fundația ALPHA Transilvană Târgu Mureș.

 Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului.




 

Decor prof.Otilia Hutanu














                    
Fotografii- serbare
 înv. Avram Maria