DE ANUL NOU

DE ANUL NOU

Anul Nou la uşă bate,

Să-l primim cum se cuvine:

Îmbrăcaţi în bunătate,

Şi cu pace în cămine.

Să-l rugăm să zăbovească,

Să ne şteargă de pe frunte

Colbul grijilor mărunte,

Visele să le-înnoiască.

Tuturor să ne ofere

Ce ne  e de folosinţă:

Minte trează şi putere,

Libertate şi credinţă.

Şi să nu-l lăsăm să plece,

Chiar de vine cu grăbire,

Fără să ne dea iubire,

Căci iubirea  nu se tre­ce.

Calendarul se-nnoiește,

Anul vechi în cer se-anină.

Anul Nou  care soseşte

Să ne scalde în lumină!

La anul şi la mulţi ani!

Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului  

CÂND URCI PE MUNTE...

CÂND URCI PE MUNTE...

Când urci pe munte nu ai balustrade!

Ai dinţi şi unghii să te-agăţi de viaţă,

ai suflet să-l cuprinzi pe Dumnezeu,

şi buze ca să lauzi cascadele de stele.

Ai ochi ca să priveşti atâtea frumuseţi

şi minte să-nţelegi că stai deasupra lumii

semeţ precum un vultur, curat precum un înger,

dator şi demn să aperi tezaurul cu piscuri.

Ai mâini să răsfoieşti cartea natuii,

picioare să cutreieri pădurile de brazi,

ai tălpi să simţi sub ele şi piatra şi poiana

şi nas să simţi mirosul de izmă şi răşină.

Ai gust să simţi ce dulce este clipa

pe care o petreci pe lângă foc,

urechi s-asculţi şi liniştea şi vântul,

talăngile şi corul  cocoşilor de munte.

Ai timp să vezi că timpul curge altfel,

că poţi să îl opreşti, de vrei, în loc

ca să închizi cu milă şi blândeţe

şi răni adânci şi suferinţe albe.

Ai dragoste să prinzi în pumni lumina,

să simţi cu bucurie că eşti viu,

voinţă să înfrunţi toţi mugurii de spaimă,

şi să clădeşti noi punţi spre infinit.

Purtând pe frunte semnul veşniciei,

putere ai să intri în spaţiul credinţei

şi forţă să te lupţi cu energii ostile,

s-ajungi în echilibru pe marginile lumii.

Când urci pe munte nu ai balustrade!

Ai dinţi şi unghii să te-agăţi de viaţă,

ai suflet să-l cuprinzi pe Dumnezeu,

şi buze ca să lauzi cascadele de stele!

Poezie premiată cu premiul al III-lea, la Concursului de Literatură Montană “Reading Mountains”, 2016 organizat de către AECO România sub egida Convenției Alpine.

Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului  

                                             
                                                Imagine internet 

SFÂNTUL NICOLAE, OCROTITORUL COPIILOR

SFÂNTUL NICOLAE, OCROTITORUL COPIILOR

Sunt Fericitul Nicolae.
Sunt sfânt trecut în calendar
Şi în decembrie, pe şase,
Eu vin să vă aduc un dar.

V-aduc îndemnul la credinţă,
La rugăciune şi iubire.
Fiţi răbdători în suferinţă,
Sârguincioşi şi blânzi la fire.

De la părinţi şi de la sfinţi
Să învăţaţi să faceţi bine,
Să fiţi cinstiţi, să fiţi cuminţi,
Încununaţi de fapte bune.

Şi-aşa cum v-am obişnuit
Vă pun cu drag în cizmuliţe,
Desigur, de le-aţi lustruit,
Surprize dulci, de nu, vărguţe.

Dar darul cel mai preţios
Ce îl dau lumii zi de zi
E ruga mea către Hristos
Să-i aibă-n pază pe copii.

Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului  





Imagine internet

ŞCOLARUL ŞI OGLINDA!

ŞCOLARUL ŞI OGLINDA!

Pentru că voi merge pentru prima oară la şcoală,

mama mi-a cumpărat

o camasa albă, un papion negru

şi pantaloni albastri.

Bunica mi-a dăruit o hăinuţă de catifea,

tata mi-a cumpărat
o curea şi o pereche de pantofi de culoare neagră,

iar bunicul şosete şi o şapcă cu numele echipei de fotbal

pe care amândoi o iubim.

Înainte să ies pe uşă,

îmi pun în spate ghiozdanul nou- nouţ

şi arunc o privire curioasă în oglindă.

Îmbrăcat cu hainele acestea noi,

abia mă recunosc.

-Oglindă, oglinjoară,

Eu sunt şcolărelul acesta drăguţ?

Ce bine îmi şade!

Deasupra capului meu

văd în oglindă patru feţe zâmbitoare

şi, într-un glas, rostesc:

-Ce bine îţi şade, bobocule!

-Oglindă, oglinjoară,

Nu este el cel mai frumos şcolar din ţară? 

Oglinda nu ne dă niciun răspuns.

Eu însumi mi-am dat seama.

când am intrat în clasă alături de colegi:

-Oglindă, oglinjoară,

Frumoşi sunt toţi copiii

Atunci când merg la şcoală!

 Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului  


 Imagine internet

ÎN DRUM CĂTRE ŞCOALĂ

ÎN DRUM CĂTRE ŞCOALĂ

În drum spre școală

a sărit din ghiozdan, 

un creion năzdravan.

Pe unde a mers,

a desenat gâze, flori

şi mulţi pomişori.

S-au luat după el:

o riglă, un echer

şi-n urmă c-un pas

şi un compas.

Împreună au calculat,

au măsurat

şi-au ridicat

poduri şi case,

şcoli şi grădiniţe frumoase.

Apoi au sărit toate
creioanele colorate 

şi-au colorat florile

în toate culorile.

Acuarelele nu s-au lăsat mai prejos

au vopsit iarba şi frunzele

fluturii, buburuzele,

cerul şi soarele

visele, speranţele...

Un foarfece-a sărit mai apoi

şi a ciopârţit cu bucurie.

panglici şi confetii de hârtie.

Pasta de lipit l-a ajutat

şi oraşul tot l-a decorat.
Un oraş de poveste,
cum altul nu mai este!

Pe drum către școală,

eu m-am prefăcut

că nu am văzut
tot ce au făcut,

dar le-am urmărit

şi v-am povestit.

Nu e minunat

Ce s-a întâmplat?

 Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului  

Imagine internet

TREI CUVINTE CÂT O ŢARĂ!

TREI CUVINTE CÂT O ŢARĂ!

Dor- cuvânt intraductibil. Nu ai nimic, dar ai totul.

Unde mai întâlneşti o minune a lumii cuprisă într-o simţire?

Limba română îi este mamă,

Casă şi destin.

E românesc. E doar al nostru! Înseamnă îmbrăţişarea absenţei.

Gura îl pronunţă cu mândrie, mintea îl creşte şi inima îl simte!

Recunoaştem cu emoţie lucidă că

Arde ca jarul ţinut în palmă,

Iar apa mării nu îl poate stinge. Doar doritul poate să aline dorul! Of! Dor, doruleţule!

La fel de românescă şi numai a noastră e colinda.

Iarna, de Crăciun, numai la români bat îngerii cu nuiele înflorite la geam, vestind naşterea

Mântuitorului. Iar El se lasă purtat de copii  pe la casele creştinilor şi porunceşte: Bucuraţi-vă!

Biblia populară, colinda, leagă  cu raza soarelui cerul şi pământul, luminează sufletul omului,

Aduce bucurie, nădejde, comuniune, transfigurare. Hai lerui de lerui, Doamne!

Românească este şi doina. E înscrisă în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanităţii. 

Omul şi-a pus sentimentele de dor, de dragoste, de jale, de revoltă, de înstrăinare, pe o 

Melodie cu un tempo larg, tătăgănat. Doina e

cÂntec sfânt, plângere duioasă, alinarea sufletului: A, doina, doina, doina! E genial acest popor!

Numai  cu trei cuvinte, înşirate pe şirag de rugăciuni,

Ăşti români au scris refrene despre neam şi ţară, şi cel mai dulce le cântă copiii şi privighetorile.


 Poezie premiată cu locul I la concursul de poezie şi proză Dulce grai, Limba Română, organizat de Centrul Cultural Italo- Român, Milano, septembrie 2016.

 Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului  



Imagine internet

MĂ-ÎNTORC SPRE LUMINĂ!

MĂ-ÎNTORC SPRE LUMINĂ!

Odinioară, meşteri fântânari

săpau în burta pământului după izvoare

si, când găseau apă rece, limpede şi bună de băut,

pietruiau pereţii,

ridicau o cumpănă de lemn înclinată spre veşnicie,

atârnau un lanţ foaaarte lung şi o ciutură,

sau, după putere, o roată şi o găleată de metal

şi inima fântânii începea să bată.

Scriau în piatră anul de naştere al fântânii

şi un nume de om, pentru pomenirea veşnică,

şi dădeau bucuroşi de băut din licoarea vieţii, tuturor.

Am băut şi eu.

Aş mai bea încă.

Mi-e sete de apa sănătoasă de odinioară

şi caut o fântână.

E greu de găsit una cu apă bună,

dar nu mă las.

La miezul zilei găsesc un ochi albastru ca iertarea.

Fântâna n-are găleată

şi-nţeleg c-a murit,

că nu-i bună.

Se lasă seara, dar cu bucurie

aflu ce căutam de mult.

Acoperişul e spart,

dar  fântâna are roată şi găleată

şi cred că are apa fermecată.

Coboară noaptea, urcă în fântâna

ce are un ochi negru ca păcatul,

şi nu-mi dau seama, nu-mi dau seama încă:

Apa-i curată?

Fântâna  adâncă?

Dar n-am ce face, trebuie să beau!

De apă sănătoasă mi-este sete,

Mi-e dor să-l pomenesc pe fântânar

şi pe acel ce l-a plătit să sape.

Roata bătrână, fără carii însă,

încep să o învârt cu nerăbdare.

Şi lanţul, ce e sigur ruginit,

se pune somnoros pe zornăit 

precum o babă urâcioasă,

Şi aflu că fântâna e adâncă.

Ciulesc urechile s-aud

când va plesni găleata apa.

Şi-mi vine deodată un gând:

Dacă fântâna e secată?

Dar cerul îşi deschide poarta

şi iese luna, fremătând.

O văd în cer, o văd şi-n apă

într-un reflex scânteietor.

O, Doamne cât îmi e de dor

ude să beau câteva raze.

Se-aude-un  vuiet.

A găsit găleata apa.

Învârt de roată înapoi.

Scot din adâncuri luna cioburi.

Şi beau cu gura din găleată

apa cea vie, fermecată,

apă cu lună, apa-apă.

Şi simt ce n-am simţit vreodată:

Simt că beau apa mântuirii!

Mi s-a părut atunci c-aud

în ceruri îngerii cântând.

Mi s-a părut?

Mi s-a părut

că sorb lumină din adânc!?

Dar gura-i mică şi găleata-i mare,

şi curge apa văl  pe mine.

Să strig de fericire-mi vine

că sunt din cap până-n picioare

stropită-n apă şi lumină

curată şi nemuritoare.

Ferice plec pe drumul drept,

căci luna clară, luna plină

m-a botezat cu-a sa lumină

într-o găleată oglindită.

Găleată ştirbă, găurită,

dar înăuntru aurită

de harul ce îl simt în piept.

Iar părăsita mea fântână,

cu apă prospătă şi bună,

rămâne mută ca-nainte.

Dar în adâncuri, în izvor,

Găseşti lumina din cuvinte.

Odinioară, meşteri fântânari

săpau în burta pământului după izvoare.

Gândeau ei, chiar, visau ei oare

că-n apa lor se scaldă luna

şi poţi să o atingi cu mâna?

Mi-e sete de apa clară şi sănătoasă!

Mi-e dor de lumină!

Mi-e dor să simt ce-am mai simţit!

Mi-e dor să-l pomenesc pe fântânar

şi pe acel ce l-a plătit să sape!

Mă-întorc la fântână!

Îi voi face acoperiş din cuvinte

ca soarele să poată să intre

şi să rămănă.

Mă-întorc la fântână!

Mă-întorc mai devreme,

ca să prind soarele-n găleată.

Mă-întorc la lumină!

Aţi observat şi voi?

Cumpăna de lemn s-a înclinat vremelnic

şi pe piatra fâtânii scrie anul învierii mele

şi numele meu.

Mă-întorc spre Lumină!


Poezia a obtinut premiul I, Dropia de aur, sectiunea poezie pentru copii, la Concursul Naţional de Poezie Dor de dor, Călăraşi, 2O16.

Poezie premiată cu premiul  III la Festivalul Concurs de poezie religioasă- CREDO, Lăpuşna 2016.


Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului                

    

et

VIS DE UNIRE

VIS DE UNIRE!

Am găsit o hartă veche.
România era mare,
Mândră fără de pereche
Şi frumoasă ca o floare,

M-am uitat pe harta nouă:
Floarea este veştejită,
România-i ruptă-n două,
Jefuită, umilită.

Strâng la piept harta cea veche,
Liberă sunt să visez
La o ţară nepereche,
Steag de luptă arborez.

Cui i-e frică de Unire?
Cine nu vrea să se facă?
Până când prin răstignire
Să le dăm pământ şi apă?

Unde-i actul de voinţă
Să-ntregim această ţară?
Să unim e cu putinţă
Ce duşmanii ne furară!

Unde sunt Întregitorii?
Se întreabă negreşit
Cele două teritorii.
Mai sunt oare de găsit?

Unde sunt, o, Doamne Sfinte,
Acei bravi conducători,
Ca eroii dinainte
Să unească două ţări?

Doamne, unde sunt bărbaţii
Mândri de odinioară,
Să unească-n cuget fraţii,
Să iubească această ţară?

Să iubească acest popor,
Neînfricaţi să ocrotească,
Chiar cu preţul vieţii lor,
Vatra asta strămoşească?

Buni români, cu înălţări,
Cu inimi însufleţite
Să facă din două ţări
Una şi nedespărţite?

S-aducă frate cu frate
Sub un singur tricolor,
În deplină libertate.
Ce iubire, ce fior!

Visul cere diplomaţi
Să-ntregească România.

Demni, cinstiţi, neatârnaţi,

Să-i redea ţării mândria.

Visul cere unitate,
Eroine şi eroi,
Ca românii  cu dreptate
Să-şi ia ţara înapoi.

Ţară. ţară vrem ostaşi
Curajoşi, cu braţul tare,
Vrednici de înaintaşi!
Vivat România Mare!


 Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului   



 


  Imagini internet

O CÂRTIŢĂ

  O CÂRTIŢĂ

O cărtiţă şi-a făcut culcuş sub pămănt
şi ca orice cârtiţă a început să sape o reţea de tuneluri:
o arteră spre casa părintească,
un drum scurt spre vecini,
galerii spre unchi şi de acolo mai departe spre mătuşi,
un drum spre şcoala de cărtiţe,
o pistă spre stadion,
un drum spre spital,
un drum spre pădure,
drumuri multe spre amici,
apoi s-a gândit să facă
un drum spre biserică...
- O, nu! se răzgândeşte  ea,
Spre biserică nu voi săpa,
căci acolo voi întâlni Lumina.
cărei cârtiţe îi place  Lumina!?
Şi a săpat mai departe:
un drum spre cămară,
un drum spre supermarket,
un drum spre ghearele pisicii....

Morala:
Când Lumina nu-ntâlneşti,
ca o cârtiţă trăieşti!
şi când moartea o să vină,
ce te faci fără Lumină?

     Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului   




Imagine internet

AM CÂŞTIGAT O DROPIE DE AUR

AM CÂŞTIGAT O DROPIE DE AUR

Am câştigat o dropie de aur
Şi chiar de-i desenată pe hârtie,
O preţuiesc aşa ca pe.un tezaur
Şi o primesc cu mare bucurie!

Căci dor mi-era, şi nu un Dor Mărunt,
Ca cineva să-mi spună că am har,
De-un sfert de secol scriu neîntrerupt
Şi-aţi confirmat că nu scriu în zadar.

Mi-au spus profesorii că-s talentată,
Că sunt aplaudată la serbări,
Dar astăzi, iată, pentru prima dată,
Apreciată sunt de scriitori.

Vă mulţumesc şi mă înclin uşor
În faţa celor ce m-au premiat,
De mâine o să-mi fie Dor de Dor
Căci m-am simţit aicea minunat!,

Am câştigat o dropie de aur
Şi nu-i la îndemâna  orişicui,
O preţuiesc aşa ca pe.un tezaur
Şi-aştept cu mare drag să facă pui!


Discurs de multumire la decernarea Premiului I, Dropia de aur, la Concursul National de poezie Dor de dor, 12 august 2016.

DE-AŞ AVEA NUMAI CREDINŢĂ…

DE-AŞ AVEA NUMAI CREDINŢĂ…

Cred în tine, Doamne Sfinte!

Dar credinţa mea nu-i mare.

Nu e nici cât un grăunte,

Nici ca piatra nu e tare.

De-ar avea un bob credinţă

Şi iubire cât un strop,

Ştiu că ar fi cu putinţă

Ca să mut munţii  din loc.

Astăzi vin cu stăruinţă

Şi-n genunchi îţi cer un dar:

Dă-mi iubire şi credinţă,

Dă-mi cât bobul de muştar!

Să m-ajuţi, o, Doamne Sfinte,

Eu te rog cu umilinţă,

Ca de-acuma înainte,

Să nu cred cu necredinţă!

Foto- Alexandra M.

C R E Z

Cred că mai ai răni în palme fiindcă nu s-au vindecat,

Răstignit ai fost pe cruce ca să-mi ştergi orice păcat.

Eşti Hristos, ce la trei zile din mormânt ai înviat,

Domnul Slavei, Împăratul şi Mântuitorul  meu,

Om născut din Maică Sfântă şi fiul lui Dumnezeu.

Poezii premiate cu premiul  III la Festivalul Concurs de poezie religioasă- CREDO, Lăpuşna 2016.
      Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului                

CERUL NU E DOAR ALBASTRU

CERUL NU E DOAR ALBASTRU

Cerul nu e doar albastru,
Cerul este colorat.
Mai uitaţi-vă o dată,
Poate nu aţi observat!

De la mine aşa se vede.
Ştiu că nimeni nu mă crede,
Dar vă spun aşa, să ştiţi
Că puteţi să-l zugrăviţi!



Imagine internet


Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului     

CU MIŞCARE TE FACI MARE!

CU MIŞCARE TE FACI MARE!

Toţi puii de păsări,
indiferent de culoare,
de rasă, de stare,
învaţă să zboare.

Toţi peştii din oceane
din mări sau din baltă
înoată.

Şi şerpii, să meargă
soluţii găsesc,
pe drum se târăsc.

Iar caii,
când piedici în cale apar,
le sar.

Iepuraşul ne spune
când e fericit
cu-n ţopăit.

Se caţără-n pomi
şi pe crengi se dă huţa
maimuţa.

Şi leii şi tigrii
când văd câte-o pradă,
aleargă.

Ariciul,
să scape de vulpe, fireşte
se ghemuieşte.

Iar puii de urs
când la vale zoresc,
se rostogolesc.

Pe vârfuri păşeşte
şi n-auzi nimica,
pisica.

Să n-o prindă omul,
o cârtiţă sapă
Şi scapă.

Micuţa furnică.
să strângă-n cămară,
ridică şi cară.

Şi florile,
chiar de-s fixate-n pământ,
Se leagănă-n vânt.

Sunt tipuri de mers
şi mişcări variate,
doar omul le-învaţă pe toate.

Toţi copiii din lume,
indiferent de culoare,
de rasă, de stare,
să facă mişcare!

Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului     

Fotografii din Muzeul Judetean de Stiintele Naturii- Sinaia.

                                                             Foto- prof. VASILICA POSEA

AI TOTDEAUNA UN PRIETEN

AI TOTDEAUNA UN PRIETEN

Ai totdeauna un prieten
La bine, dar mai mult la rău,
Şi chiar de s-a-nălţat la ceruri,
Rămâne în sufletul tău.

De ce atâta întristare

Că n-ai prieteni când ţi-e greu?

El rangul cel mai mare are,

Prieten eşti cu Dumnezeu!

Poezie premiată cu premiul  III la Festivalul Concurs de poezie religioasă- CREDO  Lăpuşna 2016.

Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului                

Icoană pictată de ANIELA LUCA

FELURITELE PLOI

FELURITELE PLOI

Ploaia are şase fii,

Toţi sunt veseli şi zglobii.

Cinci băieţi,

Hai să-i vedeţi:

Pik-Deloc e doar un strop.

Mai voinic e Pik-Un Pic.

Pik -Aversă-i ploaie deasă,
Pik- Furtună-i zgomotoasă,  
Pik-Potop e abundent,
Vine aşa ca un torent.

Şi mai are şi o fată

Pika-Ploaia-Moderată. 

Pic-Deloc e cam fricos,

Şi nu vrea să vină jos,

Geaba-i spune mama lui

Că-i sete Pământului!

Seceta deloc nu-i bună,

Nu e apă în fîntănă.

Plânge floarea, solul crapă,
Ţipă broaştele: vrem apă!

El nu-şi lasă casa lui

Din înaltul cerului.

Când observă, Mama Ploaie

Sufletul i se înmoaie

Şi-l trimite deîndat

Pe al doilea băiat.

Pik-Un Pic

E mai voinic
Şi răspunde la apel.

De Pământ zice că-i pasă,

Dar picură puţintel

Şi se-ntoarce iute-acasă.

Mama Ploaie, supărată,
Cheamă Ploaia Moderată
Iar ea pe Pamant aduce

Apa caldă, apă dulce,

Ploaie fina şi curată,

Ţopăie copiii-n baltă.
Dar e scurtă ca durată.

Pic- Aversă,

Cum se ştie,

Pleacă în călătorie

C-o găleată mare, mare

Şi-o răstoarnă, frăţioare!

Ploaie rece, ploaie deasă

El revarsă peste casă!

Pik-Furtună vine jos

Furios, vijelios,
Fulgeră, trăsneşte, tună,
Plouă pe pământ cu spumă.
Grindină şi vânt  aduce.
Multe pagube produce.

Pik-Potop, torenţial
Plouă, plouă infernal.
Ape multe, un şuvoi
El revarsă peste noi.

Mama Ploaie e miloasă
Şi îl cheamă iute acasă!
Semn de pace ne trimite:
Curcubee  fericite.


Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului