GHIOCELUL
Mă uit la tine, albă floare,
Şi numele cu drag ţi-l cânt.
Eşti semn gingaş de întrebare
Eşti simbolul cu care gerul
Se luptă-n fiecare noapte,
Dar pavăză îţi este cerul
Şi-n zori eşti neatins de moarte.
Eşti lacrimă ce cade caldă
Din ochii unor îngeri blânzi
Şi schimbă izul de zăpadă
Într-un parfum de muguri cruzi.
Eşti prim-solistul care cântă
Naturii imnuri de trezire,
Eşti visătorul ce se-avântă
Să creadă-n viată şi-n iubire…
Tu, floare albă, fără pată,
Îţi ţii căpşorul în pământ,
Dar nimeni nu ţi-a spus, vreodată,
Că ai venit din cerul sfânt?
Sau chiar de ştii, umil priveşti
Cu ochişorii verzi şi mici
Pământu-n care vieţuieşti,
Ca tot mai mult să te ridici?
Vă dăruiesc cu bucurie
Floarea din cer, un ghiocel.
Chiar de-i presat în poezie
Poartă parfum de rai în el!
Primiţi-l, tainic murmurând
Spre Creator o rugăciune,
Căci floarea spune că-n curând
Soseşte primăvara-n lume.
din cartea: AVEA BUNICA...
din cartea: AVEA BUNICA...
Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu