Powered By Blogger

sâmbătă, 28 noiembrie 2015

NOAPTEA DE CRĂCIUN


NOAPTEA DE CRĂCIUN

În Betlehem, lângă o stâncă înaltă,
Într-un staul de vite, într-o iesle săracă,
Într-o noapte de pace, într-o sfântă tăcere
Se naște Hristosul, Iisus-mângâiere.

Cântări îngerești din cer se aud.
Păstorii spre ieslea divină aleargă
Și laudă-aduc pruncului, cel născut
Să scoată din neguri o lume întreagă.

În noaptea aceea, pe cer mândră stea
Răsare deasupra umilului staul
Și cei trei magi biblici pornesc după ea,
Cu daruri de smirnă, tămâie și aur.

Se-nchină smeriți, cu adâncă  iubire,
Unui rege născut pe o mână de fân,
De la pruncul cel sfânt primesc mântuire,
Iisus e al vieții și-al morții stăpân.

Creştine, la pruncul din iesle aleargă,
Te-aşteaptă în braţe la Maica Lui dragă,
Şi un dar preţios de la tine aşteaptă:
Să ţii şi să aperi  credinţa cea dreaptă!

Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului.

Poezie premiată cu premiul  III la Festivalul Concurs de poezie religioasă- CREDO, Lăpuşna 2016.






miercuri, 25 noiembrie 2015

EU VREAU BRĂDUŢ CU RĂDĂCINĂ!






EU VREAU BRĂDUŢ CU RĂDĂCINĂ!

Eu, de Crăciun, nu vreau  brăduţi
S-aducă Moşul în desagă,
Ci, o pădure vreau întreagă
Să lase acolo sus în munţi!

Ca pom de iarnă să ne fie,
Are nevoie de ani buni.
Creşte cu greu fiinţa vie
Şi moare-n două săptămâni.

Eu vreau brăduţ cu rădăcină
Într-un ghiveci, să il gătesc
Cu globuri, nuci  şi cu lumină,
Şi-apoi în curte să-l sădesc.

Salvând brăduţul de Crăciun,
Pe mine însumi mă salvez:
Voi fi mai fericit, mai bun,
Şi visele îmi colorez.

Lăsaţi braduţii să trăiască,
Sădiţi şi voi unul ca mine!
Toporul să nu-i mai lovească
Şi tuturor ne va fi bine.

Salvând brăduţii, împreună
Ne dăruim o faptă bună! 

Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului





 Desene internet