EU
Acrostih
Albastru e culoarea
cu care îmi place să zugrăvesc
Universul
copilăriei, iubirii și al satului românesc.
Roșu e culoarea cu
care pictez dorul din inimile celor ce simt românește.
Emoția o picur cu
lacrimile viei, ca să dau slavă
Limbii celei dulci a poporului
meu.
Inima, ca să atingă
alte inimi, se plimbă pe ulița cuvintelor ca să găsească suprema metaforă, iar
Albastru și roșu
găsesc ajutoare în multe alte culori și nuanțe.
Prispa casei e
locul în care se naște poezia.
Aici torc cu un fus
fermecat amintirile născute în cuib de lumină.
Noaptea, stele pe care nu le pot vedea, îmi limpezesc visele și, atunci,
Aripile se ridică
în tăcere, încă și încă o dată, până la cer.
Iarba coaptă la
soare strănută și
Timpul se scurge
sub forma unui joc de cărți și răbdare…
