INVITAŢIE
LA BAL
Prezentator:
Dragii noștri spectatori,
Astăzi noi vom fi actori.
Aşteptaţi şi-o să vedeţi
Că eroii din poveşti
Sus pe scenă vor urca,
Şi-apoi se vor prezenta.
Hai cu toţii să pornim
În lumea fraţilor Grimm!
Scena I- Cenușăreasa- La castel
În faţa unui castel se plimbă un toboşar care anunţă de mai multe ori:
Toboşarul:
-Lume, lume, mare bal
La palatul princiar!
Toată lumea-i invitată
Astă-seară să petreacă!
Scena a- II- a- În casa
Cenuşăresei
Intră în scenă Cenuşăreasa, îmbrăcată sărăcăcios, împreună cu surorile sale,
foarte bine îmbrăcate.
Cenușăreasa alege mazărea din cenuşă, mătură
casa, scutură...
Se aude, iarăși, glasul toboşarului.
Prima soră:
-Aţi auzit? Începe balul!
Ah! Ce frumos mă voi distra!
O rochie nouă şi frumoasă
În seara asta voi purta!
A doua soră:
-Ai auzit? Începe balul!
Cenuşăreaso, te grăbeşte!
Hai, lasă mătura odată
Şi vino, deci, de ne găteşte!
Cenuşăreasa:
-Luaţi-mă şi pe mine cu voi!
Surorile:
-Nu te gândi că mergi cu noi!
Prima soră:
-Eşti şi urâtă şi murdară,
Vei sta acasă astă seară!
Cenuşăreasa:
-Vă rog frumos, numai o oră!
Prima soră- ironic:
-Ai auzit-o, dragă soră?
Cenuşăreasa vrea la bal!
A doua soră:
-Dar
n-ai nici rochie, nici pantofi,
Nici să dansezi nu ştii, măcar!
Prima soră:
-Hai, adu-mi rochia, pălăria!
A doua soră:
-Adu-mi pantofii şi tichia!
Prima soră:
-Piaptănă-mi părul şi-l împleteşte!
A doua soră:
-Pudrează-mi faţa, hai, te grăbeşte!
Cenuşăreasa aleargă de la o soră la
alta şi le ajută să se îmbrace.
Surorile pleacă râzând.
Ambele surori:
-La revedere, Cenuşăreaso!
Cenuşăreasa:
- Despre
mine aţi aflat
Că am suflet neîntinat,
Căci aşa m-a sfătuit
Mama, când s-a prăpădit.
Cele două surioare
Îmi fac zilele amare.
Mama vitregă şi ea
Viaţa-mi face şi mai grea!
Port rochiţă cenuşie,
Locul mi-e-n bucătărie,
Robotesc din zi în noapte
Şi doar de ocări am parte!
În şoaptă, fericită:
Trebuie ca să vă spun:
Am o creangă de alun
Care este fermecată.
Ea mă-mbracă deîndată
Cu o rochie de mătase,
Cum doar zânele ştiu coase!
De trei zile, la palat
Doar cu prinţul am dansat.
Iar acum, să vă spun oful:
Mi-am pierdut pe scări pantoful!
În faţa castelului aşteaptă prinţul
care ține pantoful Cenuşăresei în mână.
Prinţul:
-Trei zile am dansat cu-o zână,
Dar fata, nu ştiu de ce oare,
La miezul nopţii, ca o boare,
Dispare fără nicio urmă.
Acum, că şi-a pierdut condurul
Făcut din fire aurii,
O caut până-o voi găsi!
către public
Mă ajutaţi şi voi, copii?
Voi da poruncă, să se ştie
Că fata care-l va-ncălţa
Va deveni a mea soţie
Şi-mpărăteasă-n ţara mea!
Prima soră: vine în fugă şi-i ia
prinţului pantoful din mână.
-Condurul vreau să-ncerc şi eu!
Să-l potrivesc nu-mi va fi greu,
Căci am piciorul fin şi mic...
Ah! Nu încape niciun pic!
A doua soră: îi smulge
sorei sale pantoful din mână
-Îl
vreau şi eu, căci nu se ştie,
De nu mi se va potrivi mie!
Condurul rău mă strânge, vai,
Din deget să încerc să tai!
Apare Cenuşăreasa, frumos gătită şi probează
pantoful.
Cenuşăreasa:
-Pantoful ăsta al meu este,
Vedeţi cum mi se potriveşte?
Toboşarul:
Şi au trăit o viaţă împreună,
Iar despre nunta lor şi azi se povesteşte,
Deci, orice fată mai frumoasă este
Când e cinstită, harnică şi bună.
Scena a- III-a- Albă ca Zăpada și cei șapte pitici
Împărăteasa:
-Oglindă, oglinjoară,
Voi fi cea mai frumoasă
La bal, în astă seară?
Oglinda:
-Frumoasă ești, crăiasă,
Ca luna când apare,
Dar Albă ca Zăpada-
Ca Soarele-răsare
E-atâta de frumoasă
Ca roua de pe flori,
Așa că te întrece
De mii și mii de ori!
Împărăteasa:
-Cum îndrăznești a-mi spune
Asemenea minciună?
Te-aș sparge deîndată,
Dar știu, n-ai nicio vină!
Chiar de mi-e greu a crede că e adevărat,
De Albă ca Zăpada eu scap imediat!
-Să vină vânătorul!
Vânătorul:
-Sosesc,
Maria-Ta!
Împărăteasa:
- Eu îți voi cere-un lucru,
Să nu spui altuia!
Pe Albă
ca Zăpada ucide-o,
Vreau să
piară!
Să fiu
cea mai frumoasă
La bal,
în astă seară!
Plămânii
și ficatul
Să mi-i
aduci de leac,
Așa că în
pădure s-o duci,
Să-i vii
de hac!
Vânătorul:
-Plec
să-mplinesc porunca,
Așa cum
ați cerut!
către public
-Să îmi citească-n suflet,
Ea nu s-a
priceput!
Eu nu pot
să-i iau viața,
Căci grea
mi-ar fi povară,
Voi
duce-mpărătesei
Plămâni
de căprioară.
Să o
ucid? Știți bine
Nu am
niciun motiv!
Rolul meu
în poveste
E unul
pozitiv.
Eu vin în
ajutor,
Atunci
când mi se cere,
De ce să
las în urmă
Tristețe
și durere?
Albă ca Zăpada:
-Îți
mulțumesc, voinice,
Nespus că
m-ai scăpat!
Vânătorul:
-Rămâi, acum, cu bine,
Eu plec
după vânat!
Albă ca Zăpada:
-Eu Albă ca Zăpada mă numesc,
Și-alături de pitici trăiesc.
Mi-e drag
să cos, să împletesc,
Să spăl,
să scutur, să gătesc...
Împărăteasa
rea a poruncit
Să fiu
ucisă în pădurea deasă,
La bal,
să fie ea cea mai frumoasă.
Cu
viclesug la mine a venit.
Când mi-a
vândut frumoasa cingătoare
M-a
strâns de mijloc cât să mă omoare.
Și
pieptenele acela otrăvit,
De nu-l
găseau piticii, aș fi murit!
Împărăteasa-i
veselă, căci știe
Că nu mai
sunt în viață, dar sunt vie
Căci un
frumos fecior de împărat
Pe munte
m-a găsit și m-a salvat.
Prințul:
-Eu sunt acel fecior de împărat
Ce sus pe munte am descoperit
Sicriul unde fata a dormit,
Și am rămas privind ca fermecat!
Pe cei pitici, eu i-am convins cu greu
Să-mi dea crăiasa, așa cum era,
Ca să o duc mireasă-n casa mea,
Și lângă mine s-o păstrez mereu.
Dar o minune-atunci s-a petrecut:
Căci mărul care îi stătea în gât,
Dintr-o zdruncinătură i-a sărit
Și fata de-mpărat și-a revenit!
Prezentator:
Împărăteasa a rămas uimită
Când a văzut la balul din palat
Pe Albă ca Zăpada fericită,
Alături de-un fecior de împărat.
Toboșarul:
De ciudă, chipul rău i s-a pocit
Și într-o clipă a îmbătrânit.
A devenit, curând, sub soare
Urâtă fără-asemănare.
Scena a-III- a- Scufița Roșie
Decor: un pat în care șade bunicuța, cu ochelarii pe nas, lucrând din andrele; o masă, obiecte artizanale.
Bunicuța:
Eu, ca orice bunicuță,
Nepoțeilor le fac:
Pulovere, mânuși, ciorapi,
Și fulare, și scufițe...
pune lucrul pe masă
Însă acuma sunt bolnavă
Și nici gând să pot lucra
Și aștept pe cineva,
Pe nepoata mea cea dragă.
Scufița Roșie se plimbă într-un decor care sugerează o pădure, cu un coșuleț plin de merinde.
Scufița Roșie:
Sunt drăgălașă și zglobie
Și toată lumea mă știe.
Eu port scufiță roșie,
Precum arată numele.
De mama nu am ascultat,
Sfatul cel bun nu l-am urmat:
M-am abătut din drumul meu
Și-am întâlnit lupul cel rău.
Cu glas mieros el mi-a vorbit,
Iar eu nimic n-am bănuit.
Lupul:
-Scufiță Roșie, n-asculți
Cum cântă păsările-n lunci?
Atâtea păsări vesele te cheamă
Și tu nu le iei în seamă?
Și colo îți zâmbește-un clopoțel,
Ce mai aștepti? Hai, du-te după el!
Iar margareta-ți face-un semn discret
Să o culegi și s-o pui în buchet.
Ce mult bunica ta s-ar bucura
De flori înmiresmate îi vei da!
Poiana-i plină, iată, de frăguțe,
Culege-apoi și niște ciupercuțe!...
Scufița Roșie culege flori, lupul pleacă spre căsuța bunicii.
Scufița Roșie:
L-am ascultat, știu bine c-am greșit,
Și lupul pe-amândouă ne-a-nghițit!
De vânătorul nu ne-ar fi salvat,
N-aș fi ajuns la balul din palat!
De-aceea vă învăț acum, copii,
Să v-ascultați părinții zi de zi!
Toboşarul:
Sceneta noastră are și-un final:
Cei care sunt prezenți acum la bal,
Au învățat să joace cu temei
Și vă invită să dansați cu ei!
Toate personajele dansează.
Scenetă publicată în cartea De-a actorii, AURELIA PANAIT, Ed. Aramis. București, 1999.
Toate drepturile rezervate, Reproducerea doar cu acordul autorului.
Imagini internet
