COPILĂRIA
UNUI MIEZ DE PÂINE
Odată, am
modelat o pâine din făină albă.
Am pus
făină necântărită, apă nemăsurată,
un pic de
maia şi sare
cu mâna.
Am
amestecat, am frământat
şi am
aşteptat ca aluatul să crească.
N-a ieşit
o pâine frumoasă,
ci una
necrescută, necoaptă şi de nemâncat.
Aşa am
învăţat despre măsură.
După ce
am învăţat bine să fac o pâine albă
mi-am
dorit o schimbare
şi am
încercat să fac o pâine din făină neagră.
Am pus
cantităţi măsurate,
am
amestecat, am frămăntat şi am aşteptat
de la un
aluat cu însuşiri diferite să crească la fel.
Dar nu, n-a
ieşit o pâine bună,
ci una găurită
şi amară!
Aşa am
învăţat despre diferenţe.
Într-o
zi, m-am hotărât să fac o pâine specială
şi mi-am
pus ideile în practică.
Am
amestecat făină albă, neagră şi de secară,
în măsuri
ştiute doar de mine,
am
adăugat seminţe de iubire.
şi am
făcut un aluat fin.
Am obţinut o crestere frumoasă.
A ieşit mai întâi un miros plăcut din cuptor
şi apoi o pâine pufoasă, sănătoasă,
pe care îţi vine să o mănânci mai întâi cu ochii.
Aşa am
învăţat despre respect şi valoare.
Astfel
mi-am descoperit identitatea
si am
devenit schimbarea
copilăriei
unui miez de pâine.
Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului
Imagini internet
