marți, 7 februarie 2017

TRIUNGHIUL BERMUDELOR

TRIUNGHIUL BERMUDELOR

Seara, când e clar de lună,
Licuricii se adună,
Stau pe frunze și pe flori
Și dezleagă ghicitori.

Cel mai vârtstnic dintre toţi
Îi anunţă pe nepoţi:
-Astăzi, la geometrie,
Cine formele le ştie,
Cine le deosebeşte,
O medalie primește.
Iată prima ghicitoare:
Câte laturi cercul are?
-Patru, zice-un licurici;
Două mari și două mici.
Altul zice: -Nu-i așa,
Ai pierdut medalia!
Și răspunde el profund:
Zero, cercul e rotund.
Cercul este ca o roată,
Ai văzut roată pătrată!?
Cel mai vârstnic a-ntrebat:
-Cum arată un pătrat?
Fiindcă iar l-ați confundat!
-Ce usoară întrebare,
Zice unul strălucit,
Patru laturi și-s egale!
Și-o medalie-a primit!
.-Bravo, bravo, măi nepoate,
Dacă eşti atent, se poate!
Geometria  e uşoară,
Se învaţă într-o vară!
Alt răspuns să pregătiţi,
De triunghi, să văd, ce ştiţi?
La triunghi a fost uşor.
Au răspuns cu toţi în cor:
-E o formă cam ciudată,
Taină neelucidată.
Tot ce ştim, ce se aude,
E că-l surprinzi în bermude!

Bunicuţul, fericit,
Medalii le-a oferit.
Răspunsul, cu bucurie,
L-a punctat la geografie!

 Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului  


 Cu aceasta poezie am obţinut premiul al III lea, secţiunea literatură pentru copii, la concursul internaţional "Contraste Culturale", dec. 2016.


Imagini pentru imagini triunghi


Imagine similară

Imagini internet