luni, 19 septembrie 2016

ÎN DRUM CĂTRE ŞCOALĂ

ÎN DRUM CĂTRE ŞCOALĂ

În drum spre școală
a sărit din ghiozdan, 
un creion năzdravan.
Pe unde a mers,
a desenat gâze, flori
şi mulţi pomişori.

S-au luat după el:
o riglă, un echer
şi-n urmă c-un pas
şi un compas.

Împreună au calculat,
au măsurat
şi-au ridicat
poduri şi case,
şcoli şi grădiniţe frumoase.

Apoi au sărit toate
creioanele colorate 
şi-au colorat florile
în toate culorile.

Acuarelele nu s-au lăsat mai prejos
au vopsit iarba şi frunzele
fluturii, buburuzele,
cerul şi soarele
visele, speranţele...

Un foarfece-a sărit mai apoi
şi a ciopârţit cu bucurie.
panglici şi confetii de hârtie.

Pasta de lipit l-a ajutat
şi oraşul tot l-a decorat.
Un oraş de poveste,
cum altul nu mai este!

Pe drum către școală,
eu m-am prefăcut
că nu am văzut
tot ce au făcut,
dar le-am urmărit
şi v-am povestit.

Nu e minunat
Ce s-a întâmplat?

 Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului  


Imagini pentru drumul catre scoala imagini

Imagine internet


luni, 12 septembrie 2016

TREI CUVINTE CÂT O ŢARĂ!



TREI CUVINTE CÂT O ŢARĂ!

Dor- cuvânt intraductibil. Nu ai nimic, dar ai totul.
Unde mai întâlneşti o minune a lumii cuprisă într-o simţire?
Limba română îi este mamă,
Casă şi destin.
E românesc. E doar al nostru! Înseamnă îmbrăţişarea absenţei.

Gura îl pronunţă cu mândrie, mintea îl creşte şi inima îl simte!
Recunoaştem cu emoţie lucidă că
Arde ca jarul ţinut în palmă,
Iar apa mării nu îl poate stinge. Doar doritul poate să aline dorul! Of! Dor, doruleţule!

La fel de românescă şi numai a noastră e colinda.
Iarna, de Crăciun, numai la români bat îngerii cu nuiele înflorite la geam, vestind naşterea
Mântuitorului. Iar El se lasă purtat de copii  pe la casele creştinilor şi porunceşte: Bucuraţi-vă!
Biblia populară, colinda, leagă  cu raza soarelui cerul şi pământul, luminează sufletul omului,
Aduce bucurie, nădejde, comuniune, transfigurare. Hai lerui de lerui, Doamne!

Românească este şi doina. E înscrisă în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanităţii. 
Omul şi-a pus sentimentele de dor, de dragoste, de jale, de revoltă, de înstrăinare, pe o 
Melodie cu un tempo larg, tătăgănat. Doina e
cÂntec sfânt, plângere duioasă, alinarea sufletului: A, doina, doina, doina! E genial acest popor!
Numai  cu trei cuvinte, înşirate pe şirag de rugăciuni,
Ăşti români au scris refrene despre neam şi ţară, şi cel mai dulce le cântă copiii şi privighetorile.


 Poezie premiată cu locul I la concursul de poezie şi proză Dulce grai, Limba Română, organizat de Centrul Cultural Italo- Român, Milano, septembrie 2016.

 Toate drepturile rezervate. Reproducerea numai cu acordul autorului  


Imagini pentru imagini limba romana
Imagine internet